Naționala feminină de handbal a României a pierdut și primul meci din grupa principală II a Campionatului European și astfel a ratat orice șansă de a ajunge în semifinalele turneului din Danemarca. Tricolorele, lipsite de motivație în multe momente, au cedat în fața Croației, scor 20-25, la capătul unui meci pe care-l aveau în mână după un start excelent.
Prima repriză a întâlnirii cu Croația a fost împărțită, cele două formații jucând la capacitate maximă doar câte 15 minute. În primul sfert de oră România a arătat bine, a marcat de șapte ori, timp în care adversarele au punctat doar de trei ori pe tabelă. Apoi, au urmat 15 minute inexplicabile pentru tricolore, care nu au fost în stare nici să mai lege pasele, în timp ce aruncările din afara semicercului ori nu prindeau spațiul porții, ori erau telefonate. Croația a prins încredere, a marcat de șase ori consecutiv, a preluat conducerea și a intrat la pauză cu un avantaj de patru goluri, scor 14-10.
Fără motivație, fără încredere…fără rezultat
Chiar dacă croatele au început în cinci jucătoare repriza a doua, după o eliminare în ultima secundă a primei părți, România nu a reușit să profite absolut deloc și, mai mult de atât, a și încasat două goluri. Adversarele din această partidă s-au desprins și la șase goluri (17-11), dar fetele noastre nu au cedat și au reușit să revină la două goluri, scor 19-17. Din acel moment au apărut, din nou, pasele greșite, lipsa de încredere, dar și de motivație în tabăra noastră, iar Croația a închis meciul cu 25-20.
România: Dumanska, Dedu, Măzăreanu – Buceschi (5), Popa, Dincă, Dindiligan, Iuganu (1), Neagu (6), Laslo (1), Ostase (3), Polocoșer (2), L. Popa, Savu, Seraficeanu (2), Subțirică. Selecționer: Burcea.
Croația: Besen, Blazevic (7), Debelic (1), Jezic (4), Japundza, D. Kalaus, L. Kalaus (4), Krsnik (2), Mamic (2), Micijevic (4), Pijevik, P. Posavec, S. Posavec, Prkacin, Simara (1), Vidak. Selecționer: Sostaric.
Program etapa 1 – Grupa Principală II:
Joi, 10 decembrie: România – Croația 20-25, ora 21.30: Olanda – Norvegia;
Sâmbătă, 12 decembrie – ora 17.00: Ungaria – Germania.
Clasament Grupa Principală II:
1. Croația 6 (76:67)
2. Norvegia 4 puncte (70:43)
3. Olanda 2 (53:51)
4.Germania 2 (45:61)
5. Ungaria 0 (46:52)
6. România 0 (59:75)
Citește și: Sorana Cîrstea, la un pas de finală. Meci greu, dar motivant cu Krejcikova