-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova, locul al doilea la Memorialul „Constantin Tită”

SCM Craiova, locul al doilea la Memorialul „Constantin Tită”

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a încheiat anul 2020 cu trei jocuri de pregătire, din cadrul celei de-a 12-a ediții a Memorialului „Constantin Tită”, disputat în sala Traian, din Vâlcea. Fetele lui Bogdan Burcea au obținut două victorii, 23-21 cu HC Zalău și 24-20 cu CSM Slatina, dar au și pierdut un meci, cel cu SCM Vâlcea, scor 25-20. Astfel, oltencele au încheiat turneul pe locul secund, la fel ca și la ediția precedentă.

Au avut de tras pentru victoriile cu Zalău și Slatina

Craiova a debutat în competiție cu un duel împotriva formației HC Zalău. Prima repriză a meciului din Zăvoi a fost la îndemâna grupării lui Tadici, care a jucat agresiv și nu le-a lăsat prea multe spații oltencelor. La capătul primelor 30 de minute, HC Zalău se afla în avantaj, scor 9-7. În partea secundă, „leoaicele“ au intrat mult mai motivate, iar în minutul 37 au reușit să preia conducerea, scor 12-11. Din acel moment a venit o cădere bruscă în joc a zălăuancelor, care au mai încasat cinci goluri consecutive, iar soarta partidei era deja scrisă în minutul 45. Pe final, trupa din Zalău a mai revenit pe tabelă, dar insuficient pentru a obține vreun rezultat pozitiv.

De la Craiova s-au remarcat Adina Cace, Cristina Zamfir, dar și portarii Ekaterina Dzhukeva și Bianca Curmenț. Ana Maria Țicu nu a jucat deloc, nefiind refăcută după accidentarea suferită la Campionatul European. De partea cealaltă, cea mai bună marcatoare a Zalăului a fost Alexandra Dindiligan, care a reuşit şase goluri.

În partida cu CSM Slatina, formația lui Burcea s-a aflat la conducerea jocului, iar la final s-a impus fără prea mari emoții, chiar dacă diferența de pe tabelă nu a fost una foarte consistentă (24-20).

S-au împotmolit cu Vâlcea

Derbiul olteniei dintre SCM Craiova și SCM Vâlcea s-a disputat în ultima zi a turneului și, la fel ca anul trecut, câștig de cauză a avut tot echipa gazdă. Gruparea din Zăvoi s-a impus cu scorul de 25-20, după un meci solid, bine pregătit inclusiv de tehnicianul Florentin Pera.

Lotul Craiovei pentru Memorialul „Constantin Tită”: Ekaterina Dzhukeva, Bianca Curmenţ, Andreea Chetraru – Adriana Crăciun, Adina Cace, Cristina Zamfir, Ana Maria Savu, Alexanda Orşivschi, Valentina Ion, Carmen Şelaru, Andreea Adespii, Ana Maria Ţicu, Gogoşeanu, Alexandra Colac, Cristiana Nica. Antrenor: Bogdan Burcea.

La finalul partidei, în cadrul festivității de premiere, s-au acordat și premii individuale. Cel mai bun portar a fost desemnat Paula Rădulescu, în timp ce golgheterul turneului a fost Asma Elghaoui. Premiul pentru cea mai tehnică jucatoare i-a revenit Mireyei Gonzalez, iar premiul pentru întreaga activitate lui Petre Berbecaru.

Citește și: CSO Voluntari a „stins lumina“ în Bănie! SCMU Craiova, umilință greu de digerat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS