4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova a dat lovitura şi a învins-o pe Dunărea Brăila în Liga Florilor

SCM Craiova a dat lovitura şi a învins-o pe Dunărea Brăila în Liga Florilor

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a luat o „gură mare de oxigen“, miercuri seară, după ce a reuşit o victorie extrem de importantă cu Dunărea Brăila, în campionat. A fost 28-27, la capătul unui meci disputat, tensionat pe alocuri, dar în care craiovencele au fost mereu cu un pas înainte.

Prima parte a meciului a fost extrem de echilibrată. Cele două formaţii au mers de la egal la egal, au înscris de 15 ori şi au oferit mai multe faze spectaculoase. Cea mai mare diferenţă înregistrată în prima repriză între cele două echipe a fost de două goluri, în timp ce atacul a funcţionat de ambele părţi. La finele primelor 30 de minute scorul era egal, 15-15.

În repriza secundă alb-albastrele au continuat în acelaşi stil şi au jucat de la egal la egal cu una dintre formaţiile care reprezintă România în sferturile EHF. De menţionat că în acest meci SCM Craiova a dispus de întreg lotul, sportivele accidentate revenind cu un mare plus pe teren. A fost, în cele din urmă, 28-27 pentru oltence, care acumulează 12 puncte şi urcă pe poziţia a 10-a în clasament.

SCM Craiova: Dzhukeva (1), Curmenţ, Chetraru – Cace (1), Ion (1), Adespii (5), Ţicu (3), Zamfir (1), Colac (5), Gogoşeanu, Oşivschi, Nica (5), Mincu, Savu (2), Andrei (4), Tudorică. Antrenor: Bogdan Burcea.

Pentru SCM Craiova va urma o pauză de două săptămâni înaintea partidei de foc cu liderul CSM Bucureşti. Între timp, naţionala feminină de handbal va disputa meciurile decisive pentru calificarea la Olimpiadă cu Muntenegru şi Norvegia.

Citeşte şi: România şi Serbia U19 au remizat fără gol la Arad, într-un joc amical

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS