0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalPreliminarii CE / România a debutat cu victorie, dar și cu un joc modest

Preliminarii CE / România a debutat cu victorie, dar și cu un joc modest

Naționala feminină de handbal a României s-a impus miercuri, la Mioveni, cu 26-19, după o evoluție neconvingătoare, în fața reprezentativei Insulelor Feroe. Acesta a fost primul meci din grupa 2, faza a doua a calificărilor la Campionatul European de handbal feminin din 2022.

Fetele pregătite de Adrian Vasile au avut ceva probleme în prima repriză în fața tinerelor jucătoare din Insulele Feroe (au condus doar cu 15-14), dar au reușit să se distanțeze în repriza secundă.

Pentru echipa României au marcat Bianca Bazaliu (6 goluri), Crina Pintea (9), Andreea Rotaru (3), Sonia Seraficeanu (3), Alina Ilie (2), Nicoleta Dincă (1), Bianca Tiron Harabagiu (1) și Alexandra Subţirică Iovănescu (1).

De menționat faptul că din lot nu face parte căpitanul Cristina Neagu, care a anunţat că în acest an face „o pauză“ de la acţiunile reprezentativei. Ea nu va fi prezentă nici la CM din luna decembrie.

Golurile insularelor au fost reuşite de Turid Arge Samuelsen (4), Jana Mittun (4), Pernille Brandenborg (3), Nina Katrina Johansen (2), Marianna Geirsdottir Eystberg (1), Suna Krossteig Hansen (1) și Maria Halsdottir Weyhe (4).

Joi, la Horsens, se vor înfrunta, în aceeaşi grupă, Danemarca şi Austria.

România va juca următorul meci pe 10 octombrie, la Viena, cu Austria, informează Agerpres. Tricolorele vor juca apoi în 2 martie 2022, cu Danemarca (acasă), şi în 5 martie cu aceeaşi echipă în deplasare. Jocurile retur cu Insulele Feroe şi Austria vor avea loc în 20 aprilie, respectiv 23 aprilie.

Primele două clasate se califică la turneul final, care va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, în intervalul 4-20 noiembrie 2022.

Citește și: Liga 1 / FCSB şi Universitatea Craiova trec, din nou, pe la casierie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS