Așa cum ne așteptam, SCM Craiova a avut parte de un meci extrem de tare sâmbătă seară, în Polivalentă. Handbalistele noastre au primit vizita vicecampioanei Minaur Baia Mare, iar meciul a fost unul mai mult decât încrâncenat. Formația oaspete s-a aflat de fiecare dată în avantaj pe tabelă, iar la final a scăpat în învingătoare după 28-27. Partida a contat pentru etapa a 6-a din Liga Florilor.
Startul meciului a fost unul neașteptat de liniștit, cele două combatante văzându-și fiecare de jocul ei. S-a început cu goluri de ambele părți, iar la un moment dat au apărut erorile în ofensiva Craiovei, în special în extremă. Colac și Cîrstea nu au fost prea inspirate în fața porții, iar oaspetele s-au distanțat ușor-ușor în meci. De la scorul de 5-2 în devafoarea lor, SCM nu a reușit să se mai apropie la mai puțin de trei goluri pe tabelă, chiar dacă pe final de repriză a avut mai multe oportunități destul de bune. La 14-11 pentru Baia Mare, oltencele au greșit prostește două atacuri și au fost taxate imediat de băimărence. În cele din urmă, la pauză s-a intrat cu un deficit de patru goluri, scor 12-16, asta după ce am ratat și din poziție de unu la unu cu portarul în ultima secundă.
În partea secundă jocul s-a schimbat brusc. SCM Craiova a jucat mult mai agresiv, dar și defensiva a fost mult mai bine pusă la punct. De la scorul de 20-14, „leoaicele“ au punctat de patru ori consecutiv și l-au forțat pe tehnicianul oaspeților să solicite time-out. Din acel moment, diferența dintre cele două echipe s-a menținut la două goluri până spre final, când meciul a devenit mai palpitant ca niciodată. Cu un minut înainte de ultimul fluier, scorul era 27-27, dar a venit o lovitură de la șapte metri pentru băimărence și au trecut în față, scor 28-27. Cu doar 5 secunde rămase de atac, Craiova nu a mai reușit să înscrie, iar victoria le-a revenit oaspetelor.
În etapa viitoare SCM Craiova are misiune extrem de grea. Gruparea olteană se va deplasa la București, pentru meciul cu formația campioană, CSM.
Liga Florilor – etapa a 6-a:
Joi, 21 octombrie: Gloria Buzău – CSM București 22-22;
Vineri, 22 octombrie: Bistriţa – Mioveni 31-21;
Sâmbătă, 23 octombrie: Rapid – Slatina 33-27, SCM Vâlcea – Dunărea Brăila 32-27, SCM Craiova – Baia Mare 27-28;
Duminică, 24 octombrie – ora 12.00: Ştiinţa Bucureşti – Zalău;
Miercuri, 27 octombrie – ora 18.00: Deva – Măgura Cisnădie.
Citește și: SCMU Craiova, la primul succes în Divizia A1! „U“ Cluj, „victima“ oltencelor