-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalCrina Pintea crede în puterea grupului format la naţională

Crina Pintea crede în puterea grupului format la naţională

Handbalista Crina Pintea a declarat că atât ea, cât şi colegele sale din echipă se vor bate pentru a încheia cât mai sus Campionatul Mondial din Spania, aşa cum au făcut-o şi la turneele finale precedente.

„Ne vom bate la acest Mondial ca de fiecare dată. E foarte important grupul, văd nişte lucruri foarte frumoase acum la echipa naţională. Cred în noi şi vom merge acolo ca să ne luptăm cu oricine. Eu mă simt foarte bine fizic acum. Rolul de lider al echipei naţionale este o responsabilitate foarte mare. Cred că, împreună cu staff-ul şi colegele, putem face lucruri frumoase la acest turneu final. Am mai fost la turnee finale, am puţină experienţă şi cred că pot să ajut şi din punct de vedere al gestionarii presiunii. Dar, cred că toate suntem importante, trebuie să ne susţinem una pe cealaltă şi astfel vom lua presiunea de pe umerii noştri”, a spus Pintea.

Ea a mai menţionat că îi aşteaptă pe suporterii români din Spania în tribune la meciurile primei reprezentative.

„Am avut suporteri români în tribune de fiecare dată, indiferent unde am jucat la turneele finale. Au fost extrem de importanţi pentru noi. Aşa că şi de această dată va conta extrem de mult prezenţa lor, mai ales că sunt foarte mulţi români în Spania. E foarte frumos să fie sala plină cu ai noştri. Ne bucurăm că vor fi mulţi acolo”, a adăugat Pintea.

Citeşte şi: Adi Vasile: „Ne dorim să fim cea mai bună versiune a noastră la Mondial“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS