5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalVictorie la scor și obiective îndeplinite în primul meci de la Mondial

Victorie la scor și obiective îndeplinite în primul meci de la Mondial

Selecţionerul României, Adrian Vasile, a afirmat la finalul partidei cu Iran că „tricolorele” au respectat toate cele patru obiective stabilite înaintea meciului de debut la Mondial.

„Era foarte important pentru noi să debutăm cu dreptul, respectând adversarul. Iar al doilea lucru important era ca jucătoarele să fie sănătoase. Acestea sunt cele două lucruri pe care le-am fi dorit. Am făcut ,din punct de vedere al handbalului, lucrurile pe care le discutasem înainte. Cred că, la un prim meci la un Mondial, este greu să iasă totul perfect. Păstrând proporţiile handbalistice, e foarte greu să crezi că poţi juca un meci perfect, fără niciun fel de eroare. Ne-am propus să respectăm înainte de meci patru obiective şi le-am respectat. Aşa că, din punctul ăsta de vedere, sunt mulţumit.

Trebuie să înţelegem că la următorul meci trebuie să fim mai buni cu lucrurile pe care le-am stabilit , pentru că adversarii vor fi din ce în ce mai buni. Un prim obiectiv era legat de o anumită conduită a noastră la faza defensivă, al doilea a fost legat de numărul total de goluri pe care să îl primim de la Iran. Pusesem 15 pe hârtie. Al treilea obiectiv a fost să ne adaptăm noilor reguli ale arbitrajului, care au fost prezentate înainte de Campionatul Mondial, iar pe fază noastră de atac singurul nostru obiectiv a fost să alergăm cât mai mult, pentru că avem o pauză destul de mare de când am venit din Spania”, a declarat Vasil, citat de Agerpres.

Accidentare gravă a Oanei Borș

Tehnicianul a precizat că, din păcate accidentarea Oanei Borş este una destul de serioasă şi că va fi nevoit să completeze lotul cu o jucătoare din ţară.

„Din păcate, accidentarea Oanei cred că este una foarte serioasă. Este poate un preţ mult prea mare pe care o jucătoare la primul meci în tricoul de senioare trebuie să îl plătească. Trebuie să fim alături de ea să sperăm că o să îşi revină şi să nu fie decât un mic impas în cariera sa. E clar că, odată cu accidentarea Oanei, trebuie să ne gândim la ce jucătoare de acasă vom chema”, a afirmat antrenorul român.

Citește și: România s-a distrat cu Iran și a pornit cum nu se putea mai bine la Mondial

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS