Selecţionerul echipei naţionale, Adrian Vasile, a afirmat, luni, la finalul partidei cu Suedia, că evoluţia echipei îi dă şansa să spere la mai mult pe viitor. Totodată, acesta a punctat faptul că e nemulţumit de locul 13, cel pe care formaţia sa a încheiat Mondialul din Spania.
„Am fost crescut gândindu-mă doar la locul unu şi nu pot să mă uit la locul 13 şi să fiu mulţumit, indiferent de evoluţia din teren. Pentru mine, în aceste şase luni, echipa naţională este schimbată faţă de turneul preolimpic şi calificări. Pentru aceste şase luni echipa asta a progresat şi a făcut-o foarte bine. Şi doar din punctul acesta de vedere sunt mulţumit, dar locul 13 nu are cum să mă mulţumească. Nu pot să acord o notă echipei pentru acest turneu, dar este de trecere. Din ce arată echipa pe teren, din foarte multe puncte de vedere, arată bine. Vedem un grup care se stoarce de orice fel de resursă, care luptă până la capăt. Acestea sunt lucrurile de bază. Cu acest turneu noi ne-am dat şansa să sperăm”, a declarat Vasile, citat de Agerpres.
Dăm vina şi pe neşansă…
Vasile consideră că echipa României ar fi avut nevoie şi de puţin noroc la tragerea la sorţi. În acelaşi timp, a mai precizat că nivelul campionatului intern ar trebui să se ridice la cel al întrecerilor internaţionale pentru a obţine performanţe.
„E locul 13 într-o zi de 13. Tot ceea ce contează la sfârşitul unei competiţii este clasamentul, într-adevăr. În drumul nostru către primele opt am dat de campioană, de trei echipe extraordinare şi poate uneori ai nevoie şi de puţin noroc la tragerea la sorţi. Dar sunt convins că dacă lucrurile vor continua corect, şi fetele acestea vor face un pas şi încă un pas. Poate că acel dram de noroc de care ai nevoie în sport va veni. Nu a fost acum, am fost nevoiţi să mergem la deal cu totul. Modul în care s-au comportat fetele în toată perioada Mondialului arată foarte multe lucruri bune despre ele. Trebuie să creadă în ele, au un viitor frumos.
Turneul arată că, din punct de vedere fizic, am făcut un pas în plus faţă de trecut, dar trebuie să îl facem mai bine. Trebuie ca munca pe care o facem zi de zi la cluburi să o prezentăm şi la naţională şi să fie la nivel internaţional, de top, care se poate vedea aici şi în Liga Campionilor. Să te adaptezi la trei sisteme diferite de joc arată că sportiva română de handbal are creier şi asta este mişto. Acum trebuie să muncim doar la bază. Talentul este „wow“, dar munca este cheia. Trebuie să aliniem handbalul care se joacă în România la nivelul acesta sau cel care se joacă în Liga Campionilor“, a adăugat tehnicianul român.
„Tehnica individuală a făcut diferenţa“
Referitor la partida cu Suedia, selecţionerul s-a arătat mulţumit de jocul echipei sale, precizând că diferenţa a fost făcută de tehnica individuală şi de forţa jucătoarelor scandinave.
„Voiam să câştigăm, de aici am plecat, şi voiam să o facem pentru noi. Ăsta a fost planul nostru de la început. Ştiam cât de bună este Suedia. Cred că am avut un plan bun, pe care l-am urmărit pe parcursul meciului, dar cred că, într-un final, diferenţa se face tot la lucrurile alea de bază, la tehnica individuală, la putere şi la faptul că Suedia este cu un plus în zona aceasta de putere. Cred că, după acest turneu, fetele simt că pot produce handbal de calitate. Am jucat împotriva a trei echipe bune din handbal şi am intrat în teren simţind că putem să le batem. Acesta este un lucru extraordinar. Pot spune că este un punct de plecare foarte bun. Trebuie să fie mândre de munca pe care au făcut-o”, a încheiat selecţionerul.
Cristina Laslo: „Văd viitorul cu zâmbetul pe buze“
Cristina Laslo, cea mai bună marcatoare a tricolorelor în Spania, a declarat că vede viitorul naţionalei de handbal feminin „cu zâmbetul pe buze”.
„Nu a fost întâmplător acest turneu, meciurile cu Norvegia, cu Olanda, am ţinut piept şi Suediei. Din păcate, detaliile fac diferenţa şi asta s-a văzut. Pe repliere suferim şi pe fazele lor rapide. Ne-am dorit să facem puncte, să ne întoarcem cu o victorie. Am avut o grupă grea, România mereu pică cu Norvegia, cu Olanda, cu echipele puternice. Vor veni şi punctele.
Au fost multe lucruri bune în echipa noastră. Avem şi situaţia Oanei Borş, cu acea accidentare, Crina Pintea are o ruptură musculară, dar azi şi-a dorit să fie în teren. Sunt foarte multe lucruri bune, toată lumea încearcă să marcheze, avem în continuare o colaborare bună cu pivotul, linia de 9 metri, plus contraatacul. Văd viitorul echipei naţionale cu zâmbetul pe buze“, a punctat Cristina Laslo.
Citeşte şi: Am pierdut și cu Suedia! România a încheiat Mondialul cu trei victorii „mici“