0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalDedu, mulţumit de prestaţia României la CM şi de locul final: „În momentul acesta este OK!“

Dedu, mulţumit de prestaţia României la CM şi de locul final: „În momentul acesta este OK!“

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei naţionale feminine la Campionatul Mondial din Spania. Acesta a precizat că nu are ce să reproşeze jucătoarelor pregătite de Adrian Vasile, chiar dacă şi-ar fi dorit un loc între primele 10 selecţionate ale lumii.

„Sunt prestaţii corecte, reale, mi-a plăcut dăruirea fetelor, nu am ce să reproşez echipei şi staff-ului. Am văzut o echipă. Am văzut dăruire şi am apreciat modul în care s-au luptat. Trebuie să fim conştienţi şi să ne dăm seama că suntem la un început de drum şi nu ai cum să ceri să fii campion mondial. Mi-aş fi dorit să fi fost în primele zece, dar în momentul acesta este OK. Am câştigat o echipă cu mentalitate corectă”, a declarat Alexandru Dedu, citat de Agerpres.

Alexandru Dedu consideră că meciul cu Olanda a fost cel mai bun al naţionalei pregătite de Vasile.

„Fetele au demonstrat caracter, faptul că nu am reuşit să luăm nici un punct din acel joc, a fost o întâmplare. Am ratat două mingi, le-au intrat lor şi asta a fost istoria, puteam câştiga acel meci şi altul ar fi fost deznodământul. Per total, sunt mulţumit pentru felul în care fetele s-au dăruit pentru handbal şi pentru România”, a mai spus preşedinte al FRH.

Citeşte şi: Adi Vasile: „Locul 13 nu are cum să mă mulţumească!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS