8.1 C
Craiova
miercuri, 22 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportHandbalNorvegia și Franța se vor lupta duminică pentru titlul mondial

Norvegia și Franța se vor lupta duminică pentru titlul mondial

Naționala Norvegiei s-a calificat în finala Campionatul Mondial de handbal feminin, după ce a trecut fără probleme de reprezentativa Spaniei, scor 27-21. Diferența a fost făcută în repriza secundă, în condițiile în care după 30 de minute scorul a fost egal: 11-11.

În prima semifinală, Franța a trecut cu 23-22 de Danemarca, după un meci superb, în care a reușit să revină în stil de mare echipă. Nordicele au avut și patru goluri avantaj, la pauză rezultatul a fost 10-12, dar Franța a revenit spectaculos și a reușit să egaleze spre final, scor 20-20. Finalul a fost unul pe muchie de cuțit, însă Franța a evitat prelungirile și a marcat golul decisiv în ultimele momente (23-22).

Pentru titlul mondial, Norvegia se va duela cu Franța duminică seară, de la ora 18.30, în direct la Telekom Sport, Look Sport Plus și Digi Sport. În meciul pentru locul 3 se vor întâlni Danemarca și Spania.

Reamintim că naționala României a încheiat competiția din Spania pe locul 13. Obiectivul era clasarea în primele 10 locuri.

Citește și: Să vină trofeul! Ana Bogdan, joc bun cu Ponchet și calificare în semifinale la Limoges

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS