-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHC Zalău - SCM Craiova, meci posibil decisiv pentru Top 8

HC Zalău – SCM Craiova, meci posibil decisiv pentru Top 8

-

După aproximativ două săptămâni de pauză competiţională, handbalistele de la SCM Craiova revin în prim plan cu meciuri tari în Liga Florilor. Sâmbăta aceasta, de la ora 11.00 (TVR Cluj), oltencele vor avea un meci decisiv pentru îndeplinirea obiectivului, şi anume clasarea în 1-8, în deplasare la Zalău. Disputa va fi una extrem de interesantă, mai ales că cele două adversare sunt şi vecine în clasament, la doar două lungimi distanţă una de cealaltă. Partida va conta pentru etapa a 17-a din Liga Naţională.

Înainte de meciurile naţionalei cu Danemarca, din preliminariile Europeanului din acest an, SCM Craiova tocmai ce obţinuse două victorii extrem de importante în vederea clasamentului. Formaţia lui Bogdan Burcea a învins la Mioveni, iar apoi pe Deva şi a reintrat în calcule pentru locurile 1-8. De partea cealaltă, HC Zalău le va primi pe alb-albastre cu un moral cel puţin la fel de bun, pentru că în runda a 16-a a dispus fără probleme tot de Mioveni. Un posibil succes al Craiovei o poate urca chiar pe poziţia a 7-a în Liga Florilor, în timp ce fetele lui Tadici au şansa să ajungă şi pe locul al 6-lea dacă se impun, iar jocul rezultatelor să fie de partea lor.

Costin Dumitrescu: „Vrem să recuperăm punctele“

„Secundul“ Costin Dumitrescu a prefaţat duelul de la Zalău, din weekend, şi a anunţat programul extrem de încărcat al echipei sale din următoarea perioadă. Acesta a mărturisit că îşi doreşte să recupereze punctele pierdute în manşa tur cu trupa lui Tadici, atunci când arbitrii au anulat un gol perfect valabil la ultima fază a meciului.

„Ne aşteaptă în 8 zile trei meciuri care mai de care mai complicate şi trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Acum jucăm la Zalău, sâmbătă, iar miercurea viitoare avem meci acasă împotriva Gloriei Buzău. Sâmbăta imediat următoare ne vom deplasa la Baia Mare, aşa că va fi o perioadă complicată. După perioada asta de pauză suntem mai bine din punct de vedere fizic. Toată lumea a beneficiat şi de o scurtă pauză, dar şi de o pregătire bună şi sperăm ca la cele trei meciuri să punem în teren o formulă cât mai bună. Ţicu, Ţăcălie, Ion şi Mincu încă nu ni se pot alătura, nu sunt nici măcar aproape de a fi gata de jocuri.

În tur am avut parte de un egal dureros aici şi am vorbit cu fetele să nu uite cât de triste au fost acele momente, când ni s-a anulat un gol perfect valabil la final. Vrem să recuperăm punctele, dar la Zalău se câştigă foarte greu, suntem conştienţi cu toţii de asta. Întotdeauna prezenţa domnului profesor Tadici cântăreşte foarte mult, pentru că are o experienţă în spate, este un antrenor de marcă şi clar se va mobiliza altfel echipa sa. Aceste puncte sunt foarte importante, pentru că suntem în luptă directă cu ei. Avem două deplasări lungi, care s-au legat între ele, dar mergem acolo să ne luptăm cu ele“, a declarat Costin Dumitrescu.

Liga Florilor, Etapa 17:

Vineri, 11 martie – ora 16.00: CSM Slatina – Ştiinţa Bucureşti, ora 18.00: Gloria Buzău – CSM Deva;
Sâmbătă, 12 martie – ora 11.00: HC Zalău – SCM Craiova, Cisnădie – Rapid, ora 15.30: CSM Bucureşti – SCM Vâlcea, ora 17.00: Brăila – Bistriţa, ora 17.30: Mioveni – Baia Mare.

Clasament:

1. Rapid 39 puncte, 2. CSM Bucureşti 38, 3. SCM Vâlcea 34, 4. Gloria Buzău 31, 5. Cisnădie 30, 6. Baia Mare 27, 7. Brăila 25, 8. Zalău 25, 9. SCM Craiova 23, 10. Bistriţa 20, 11. CSM Slatina 15, 12. Mioveni 15, 13. Ştiinţa Bucureşti 3, 14. CSM Deva 0.

Citeşte şi: Final Four-ul Cupei „bate la uşă“! SCMU Craiova, duel cu Arcada în semifinale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS