Handbaliştii Universităţii Craiova se pregătesc de ultima parte a sezonului. După ce a încheiat pe poziţia secundă în play-out, formaţia lui Cătălin Popescu se află în faţa unui nou turneu cât se poate de interesant, care opune echipele clasate pe locul secund. La competiţia de la Turda, din perioada 6-8 mai, pe lângă Universitatea Craiova vor mai participa echipele Potaissa Turda II, Steaua Bucureşti II şi CSU Suceava II.
„În primul rând, vreau să reuşesc să-i motivez pe băieţi, să joace la valoarea lor. De asemenea, ne dorim să câştigăm cât mai multe partide şi, de ce nu, să încheiem primii. Acestea sunt turnee de clasament, ca să se stabilească o ierarhie finală. La acest turneu se întâlnesc cele patru formaţii care au încheiat pe locul secund şi, cumva, trebuie stabilită ordinea finală. Nu cunoaştem celelalte formaţii, nu am mai avut tangenţe cu ele, dar nici ele nu ştiu de noi mai mult ca sigur. Vom vedea acolo ce se va întâmpla. Ele, fiind echipele secunde ale celor din prima ligă, pot primi în lot şi sportivi mai valoroşi, de la prima formaţie“, a spus Cătălin Popescu, pentru GdS.
Program turneu:
Vineri, 6 mai – ora 13.00: CSU Suceava – Steaua, ora 15.00: Potaissa Turda – Universitatea Craiova;
Sâmbătă, 7 mai – ora 14.00: Potaissa Turda – CSU Suceava, ora 16.00: Steaua – Universitatea Craiova;
Duminică, 8 mai – ora 11.00: CSU Suceava – Universitatea Craiova, ora 13.00: Potaissa Turda – Steaua.
Citeşte şi: Angoleza Ruth João va asigura atacul Craiovei! Transferuri tari pentru SCM