Etapa a doua din Liga Florilor le-a adus faţă în faţă, la Buzău, pe SCM Craiova şi CSM Galaţi. Formaţia alb-albastră a avut câştig de cauză, câştigând disputa cu 29-22, la capătul unui meci controlat în totalitate. Aceasta a fost cea de-a doua victorie a Craiovei din acest sezon, după cea înregistrată pe teren propriu, în prima etapă, cu Baia Mare (31-24).
Primele 30 de minute au fost cele mai echilibrate ale meciului, pentru că formaţia trecută drept gazdă s-a ţinut aproape de mult mai valoroasa echipă pregătită de Bogdan Burcea. La intrarea la cabine, scorul era 13-11 pentru SCM. La reluare, lucrurile au trecut în normal, pentru că gruparea din Bănie a luat avans imediat pe tabelă şi practic şi-a asigurat oarecum victoria încă din minutul 40 (scor 20-15). Până la final, Craiova şi-a continuat ofensiva şi nu a ezitat să „lovească“ ori de câte ori a avut ocazia. La finele celor 60 de minute, tabela indica 29-22 pentru SCM, care a bifat al doilea succes consecutiv de la startul campionatului.
SCM Craiova: Cace (2), Grigorie, Şelaru (1), Joao (3), Ion, Rodriguez (2), Gheţu (1), Ţicu, Curmenţ, Andrei (1), Vâlcan (3), Tudorică, Krpez (8), Jipa (1), Bak (7). Antrenor: Bogdan Burcea.
Pentru SCM Craiova va urma o perioadă complicată, cu două meciuri tari. Pe 4 septembrie, în Polivalenta din Bănie va veni Bistriţa, pentru ca săptămâna viitoare să urmeze o deplasare la Brăila, pentru duelul cu Dunărea.
Citeşte şi: David Popovici ne face din nou fericiţi! Românul e campion mondial la 200 m liber