5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalRomânia a învins spectaculos Spania şi a ridicat Trofeul Carpaţi

România a învins spectaculos Spania şi a ridicat Trofeul Carpaţi

Reprezentativa feminină de handbal a României este în vârf de formă înainte de startul Campionatului European din 2022. „Tricolorele” antrenate de Florentin Pera au reușit să își adjudece Trofeul Carpați după ce s-au impus la două goluri în fața echipei naționale a Spaniei, 25-23.

Anterior, formația noastră a remizat cu Austria, 32-32, apoi s-a impus în fața Serbiei, scor 26-20, notează Agepres.

Meciul cu Spania a fost unul strâns, cu puţine goluri în prima repriză (18), dar cu ultimele zece minute foarte prolifice. Echipa antrenată de Florentin Pera conducea cu 4-2 după zece minute, apoi diferenţa a crescut la trei goluri, 7-4 (20), iar la pauză România avea 10-8. Ibericele au egalat situaţia în repriza secundă, 13-13 (min. 40), şi au avut de mai multe ori avantaj, dar România avea un singur gol în plus pe tabelă când mai erau zece minute de joc (17-16), reuşind să se impună, într-un final, cu 25-23.

România se pregăteşte pentru EHF EURO 2022, care va avea loc în perioada 4-20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, tricolorele urmând să joace în Grupa C, alături de echipele Franţei, Olandei şi Macedoniei de Nord.

Lotul României la Trofeul Carpați:

Portari: Yulia Dumanska (Gloria Bistrița), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea), Diana Ciucă (Rapid).

Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Eliza Buceschi, Sorina Grozav (Rapid), Bianca Harabagiu, Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău), Daria Bucur (SCM Rm. Vâlcea), Anca Mițicuș (Minaur Baia Mare).

Extreme: Nicoleta Dincă, Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Corina Lupei (SCM Râmnicu Vâlcea), Alexandra Badea (Rapid), Andra Moroianu (Gloria Buzău).

Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Laura Ostase (Rapid București), Bianca Țîrle (Minaur Baia Mare).

Citeşte şi: Bătaie generală pe stadion, în Indonezia! Peste 170 de morţi şi 100 de răniţi grav

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS