Una dintre surprizele weekend-ului s-a produs la Baia Mare, acolo unde echipa feminină de handbal SCM Craiova a cedat la scor, 36-25, după un meci în care nu a avut prea multă inspiraţie în faţa porţii adverse. Partida a contat pentru etapa a 14-a din Liga Florilor.
SCM Craiova se afla într-o formă foarte bună înaintea disputei de la Baia Mare, iar nimic nu anunţa că rezultatul va fi cel înregistrat pe tabelă. De partea cealaltă, echipa gazdă era într-o situaţie critică în clasament, iar starea sportivă nu era una de lăudat, ceea ce face ca scorul să fie şi mai surprinzător.
Per total, mai nimic nu a mers în acest meci pentru trupa lui Bogdan Burcea. Dacă atacul a dat chix în multe rânduri, nici partea defensivă nu a excelat, de aici şi cele 36 de goluri primite. A fost 19-13 la pauză, în partea secundă diferența a tot crescut, iar după 60 de minute scorul a fost 36-25 pentru Baia Mare.
SCM Craiova: Curmenț, Sousa – Krpez 5, Țicu 5, Rodrigues 4, Bak 4, Grigorie 3, Rocha 1, Șelaru 1, Vâlcan 1, Tudorică 1, Cace, Ruth, Andrei.
Pentru SCM Craiova va urma un meci pe teren propriu cu CSM Galaţi.
Citeşte şi: Handbal / „U“ Craiova, victorie mare cu CSU Galați și calificare în turul 1 al Cupei