0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalInsuficienţi banii şi la handbal! Din, nemulţumit total de suma primită de la MTS

Insuficienţi banii şi la handbal! Din, nemulţumit total de suma primită de la MTS

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, marţi, că suma alocată de la Ministerul Sportului pentru bugetul pe 2023 reprezintă doar 25% din nevoile pe care le are pentru a bifa acţiunile echipelor naţionale din acest an. Reamintim că Ministerul Sportului a alocat Federaţiei Române de Handbal pentru bugetul pe anul 2023 aceeaşi sumă ca şi în 2022, 5,8 milioane de lei.

„Bugetul pe anul ăsta nu mi se pare motivator, să putem să muncim mai mult şi să găsim soluţii. E în jur de 25% din nevoile pe care le avem, doar să ne bifăm acţiunile, nu să investim ceva suplimentar în pregătirea sportivilor. Doar să bifăm acţiunile pe care le avem programate.

Mi se părea normal să fie luată în calcul şi inflaţia. Eu sper să putem să suplimentăm acest buget, pentru a nu periclita acţiunile echipelor naţionale de seniori, pentru că avem foarte multe. În situaţia în care ne găsim, suntem nevoiţi să renunţăm la anumite acţiuni sau la anumite echipe naţionale. Ministerul Sportului probabil că a demarat deja Strategia Sportului despre care se tot vorbeşte şi din analizele dânşilor aşa a reieşit. Nu cunosc detalii sau care sunt criteriile şi atunci le acceptăm pe astea şi căutăm soluţii“, a punctat Constantin Din, citat de Agerpres.

Citeşte şi: Marius Florea: „Bugetul ne va ajunge doar până în luna iulie“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS