6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalTotul depinde de ele! Vâlcea a învins Parisul şi are şanse mari să continue în EHF

Totul depinde de ele! Vâlcea a învins Parisul şi are şanse mari să continue în EHF

SCM Râmnicu Vâlcea a învins echipa Paris 92, cu scorul de 30-28 (12-12), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa D a competiţiei feminine de handbal EHF European League. SCM păstrează astfel şanse de a se califica în optimile de finală după acest succes şi este la mâna sa săptămâna viitoare, în Ungaria.

Gazdele au început în forţă şi au condus cu 3-0 şi 4-1, apoi echipa din Hexagon a echilibrat disputa, dar vâlcencele au mai avut de câteva ori avans de trei goluri, 9-6, 10-7, pentru ca la pauză scorul să fie egal, 12-12. Repriza secundă a fost destul de echilibrată, dar SCM a reuşit să se desprindă pe tabelă cu un sfert de oră înainte de final, la 24-20. Diferenţa maximă a fost de cinci goluri, 30-25, dar pe final oaspetele au mai punctat de trei ori, insuficient pentru a întoarce soarta partidei. S-a încheiat 30-28, iar Vâlcea este acum la mâna ei pentru calificarea din grupe.

Irina Glibko a marcat 10 goluri pentru SCM, Asma Elghaoui a reuşit 7, Daria Bucur 4, Evghenia Levcenko 4, Elin Hansson 2, Amalia Coman 1, Bobana Klikovac 1, Asuka Fujita 1.

Thuringer HC conduce în clasament, cu 7 puncte, urmată de SCM Râmnicu Vâlcea, cu 5 puncte, Paris 92, 4 puncte, Praktiker-Vac, 2 puncte.

Ultimele meciuri din grupă se vor juca pe 18 februarie, Paris 92 – Thuringer HC şi Praktiker-Vac – SCM Râmnicu Vâlcea.

Citeşte şi: Handbal / Meci infernal pentru SCM pe terenul Bistriţei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS