7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalRomânia, încrezătoare, dar şi precaută înaintea dublei cu Portugalia: „Nu va fi deloc uşor!“

România, încrezătoare, dar şi precaută înaintea dublei cu Portugalia: „Nu va fi deloc uşor!“

România va înfrunta Portugalia în barajul de calificare la CM de handbal feminin, pe 8 aprilie la Piteşti şi pe 12 aprilie în deplasare. Selecţionerul echipei naţionale, Florentin Pera, a declarat că prezenţa la toate ediţiile de până acum ale Campionatului Mondial le responsabilizează pe jucătoarele sale înaintea dublei cu Portugalia.

„România este singura echipă care s-a calificat la toate campionatele mondiale, lucru care ne responsabilizează pentru această dublă cu Portugalia. Nu va fi deloc un meciul uşor, recent Portugalia a demonstrat că este capabilă să facă surprize. A învins Spania şi acest lucru trebuie să ne dea de gândit. Trebuie să abordăm acest meci cu maximă seriozitate şi atenţie, să dăm tot ce avem mai bun. Totodată, vrem să încercăm să ne asigurăm din primul meci o oarecare linişte pentru meciul retur. Trebuie să nu tratăm superficial adversarul, trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate şi concentrare. Abia după ultimul fluier al meciului retur putem să sărbătorim şi să ne bucurăm pentru o nouă calificare”, a declarat Pera, pentru FRH.

Tehnicianul s-a arătat încântat de faptul că meciul de la Piteşti se va disputa cu casa închisă.

„Ne bucurăm că s-au vândut toate biletele, vom avea în spatele nostru peste 4.000 de spectatori. E un lucru extraordinar faptul că publicul este alături de noi. Asta trebuie să ne facă să dăm tot ce e mai bun din noi, să jucăm la potenţial maxim şi să obţinem o victorie cât mai concludentă“, a mai adăugat Pera.

Gândul principal stă tot la Olimpiada de la Paris

Selecţionerul României spune că prezenţa la Campionatul Mondial este un obiectiv intermediar, cea mai importantă fiind calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Eu vreau să le imprim o mentalitate de învingătoare, să luptăm întotdeauna până la ultima picătură de energie. Niciun meci nu este câştigat sau pierdut dinainte. Trebuie să tratăm toţi adversarii la fel şi să încercăm să dăm tot ce e mai bun pentru suporterii noştri. Suntem o echipă iubită, apreciată, deci trebuie să jucăm la nivelul aşteptărilor suporterilor noştri. Nu mi-a fost uşor să fac selecţia, sunt discuţii legate de această invazie de jucătoare străine în România, dar eu vă spun însă că sunt jucătoare foarte bune la echipa naţională pentru dubla cu Portugalia, care au calităţi foarte, foarte bune.

Eu cred şi sunt convins că echipa naţională de handbal feminin se va ridica la un nivel şi mai bun. Trebuie să ne propunem mai mult. Obiectivul nostru este calificarea la Jocurile Olimpice Paris 2024. Această dublă cu Portugalia reprezintă un obiectiv intermediar. Trebuie să ne propunem să ajungem la Campionatul Mondial. Luăm lucrurile pas cu pas, dar gândul nostru şi toată concentrarea şi energia trebuie să fie pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Şi eu cred că poate fi realizabil, totul pleacă de la mentalitate de la energia pe care o transmiţi”, a încheiat selecţionerul.

Citeşte şi: Handbal / SCM Craiova și-a luat inter stânga! Claudia Constantinescu va juca în Bănie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS