6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / SCMU Craiova se deplasează la Bistriţa cu ambiţii mari

Handbal / SCMU Craiova se deplasează la Bistriţa cu ambiţii mari

SCMU Craiova a început destul de bine noul sezon al Ligii Florilor, cu o victorie şi o remiză în primele două runde, iar acum ambiţiile clubului şi ale jucătoarelor au crescut considerabil. Formaţia pregătită de Bogdan Burcea se va deplasa în acest weekend la Bistriţa, pentru unul dintre cele mai tari meciuri ale etapei a treia. Partida este programată sâmbătă, de la ora 17.00.

După 33-27 în prima rundă, la Mioveni, SCMU a remizat etapa precedentă, pe teren propriu cu Brăila (29-29), la capătul unui meci în care tensiunea şi scandalul nu au lipsit. Oltencele au fost egalate cu mai puţin de 10 secunde înainte de final, asta după ce s-au aflat la conducere în marea majoritate a meciului. Acum, gruparea din Bănie va încerca să producă o mică surpriză la Bistriţa şi să se întoarcă acasă cu maximum de puncte. De partea cealaltă, adversara de sâmbătă a Craiovei are şase puncte după victoriile cu Tg. Jiu şi Buzău.

În sezonul precedent, Gloria Bistriţa s-a impus în ambele dispute cu SCMU Craiova, 28-27 în Bănie şi 36-28 pe teren propriu.

Liga Florilor, etapa a 3-a:

Vineri, 8 septembrie – ora 17.30: SCM Vâlcea – Gloria Buzău;
Sâmbătă, 9 septembrie – ora 16.00: Ştiinţa Bucureşti – Tg. Jiu, ora 17.00: Bistriţa – SCMU Craiova, Brăila – Zalău, ora 17.30: Mioveni – Cisnădie, ora 18.00: Baia Mare – Corona Braşov.
Miercuri, 13 septembrie – ora 17.30: CSM Bucureşti – Rapid.

Clasament:

1. CSM Bucureşti 6 puncte, 2. SCM Vâlcea 6, 3. Bistriţa 6, 4. Corona Braşov 6, 5. SCMU Craiova 4, 6. Dunărea Brăila 4, 7. Rapid 3, 8. Baia Mare 3, 9. Zalău 3, 10. Ştiinţa Bucureşti 0, 11. Măgura Cisnădie 0, 12. Mioveni 0, 13. Gloria Buzău 0, 14. TG. Jiu 0.

Citeşte şi: Jaqueline Cristian are gânduri mari la Bari! Românca e în sferturi şi luptă pentru trofeu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS