2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / Zis și făcut! SCMU Craiova i-a luat toate punctele Științei București

Handbal / Zis și făcut! SCMU Craiova i-a luat toate punctele Științei București

Echipa feminină de handbal SCMU Craiova a obținut un nou succes frumos în Liga Florilor, scor 35-24 cu Știința București, într-un meci din etapa a 5-a. Formația olteană a controlat disputa cap-coadă și și-a demonstrat superioritatea valorică pe tot parcursul celor 60 de minute. De partea cealaltă, „micuța“ formație din capitală rămâne fără punct în campionat după cinci runde.

Prima repriză a fost una, într-adevăr, spectaculoasă, asta datorită forței ofensive a trupei lui Bogdan Burcea. Craiova a marcat de nu mai puțin de 21 de ori în doar 30 de minute, iar la cabine a intrat cu un avantaj consistent, de 10 goluri, scor 21-11. În partea secundă, având deja „sacii în căruță“, oltencele au lăsat piciorul de pe accelerație și au jucat, mai exact, la trecerea timpului. La final, tabela a indicat 35-24 pentru SCMU, care bifează cel de-al treilea succes din acest sezon.

În etapa următoare, la începutul lunii octombrie, SCMU Craiova va avea un nou meci în propriul fief, în compania formației Tg. Jiu. De partea cealaltă, Știința București se va deplasa la Zalău.

Liga Florilor – etapa 5:

Sâmbătă, 23 septembrie: Ştiinţa Bucureşti – SCMU Craiova 24-35, ora 17.00: Bistriţa – Măgura Cisnădie, ora 17.30: Mioveni – Baia Mare, ora 18.00: Tg. Jiu – Gloria Buzău, SCM Vâlcea – SCM Zalău.
Miercuri, 27 septembrie: Dunărea Brăila – Rapid;
Joi, 5 octombrie: CSM Bucureşti – Corona Braşov.

Clasament:

1. SCM Vâlcea 12, 2. SCMU Craiova 10, 3. CSM Bucureşti 9, 4. Bistriţa 9, 5. Dunărea Brăila 7, 6. Rapid 6, 7. Corona Braşov 6, 8. Baia Mare 6, 9. TG. Jiu 6, 10. Măgura Cisnădie 4, 11. Gloria Buzău 3, 12. Zalău 3, 13. Mioveni 1, 14. Ştiinţa Bucureşti 0.

Citește și: FCU – Oțelul 0-2 / Gălățenii au „prins aripi“ fix în Bănie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS