6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalRaluca Kelemen e out, Vâlcea s-a reorientat rapid! Isabell Roch s-a întors în Oltenia

Raluca Kelemen e out, Vâlcea s-a reorientat rapid! Isabell Roch s-a întors în Oltenia

Rămasă fără Raluca Kelemen, accidentată, echipa feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea a efectuat în regim de urgență un nou transfer și a readus-o pe nemțoaica Isabell Roch (32 ani), care a mai apărat poarta echipei în ultimele două sezoane.

 Roch se despărțise de Vâlcea în vară, jucătoarea optând să meargă la Dortmund. Însă, după ce Vâlcea a rămas cu un singur portar senior pentru acest sezon, iar Isabell Roch nu a mai semnat cu Dortmund, nemțoaica și-a dat acordul de reveni zilele viitoare la echipă. Jucătoarea este foarte îndrăgită de fanii vâlceni, pentru că vorbește fluent limba română.

Astfel, SCM Rm. Vâlcea are în lot trei nemțoaice, pe lângă Roch mai evoluând internaționalele Mia Szchocke și Julia Maidhof, notează Prosport.

Până să vină la Vâlcea, Roch a mai evoluat doar în Germania, pentru echipele Thüringer, Blomberg-Lippe, Bietigheim, Metzingen și Borussia Dortmund. Portarul a câştigat două titluri în Germania cu Borussia Dortmund (2021) şi cu Bietigheim (2017).

Sezon ca şi încheiat pentru Kelemen

Portarul Raluca Kelemen s-a accidentat grav în disputa de campionat contra Zalăului, scor 32-30, când a căzut pe genunchi, după ce a alunecat nefericit în momentul când s-a răsucit brusc, în încercarea de a ajunge la o minge trimisă peste ea. Portarul originar din Râmnicu Vâlcea a suferit o ruptură de ligament.

„Diagnosticul a fost ruptură totală de ligament încrucișat anterior și leziune de menisc. S-a practicat reconstrucția ligamentului cu autogrefon augmentat sintetic și sutură la leziunea de menisc. De săptămâna următoare, Raluca poate începe recuperarea. Apoi sperăm ca la 5-6 luni să reia antrenamentele alături de echipă”, a declarat medicul ortoped Răzvan Melinte.

SCM are ghinion în startul acestui sezon și pe lângă Kelemen le mai are indisponibile pe Kovacevic, Glibko, Elghaoui și Băcăoanu. 

Citeşte şi: Handbal / Zis și făcut! SCMU Craiova i-a luat toate punctele Științei București

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS