4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Miză pe continuitate! SCMU Craiova şi-a consolidat două posturi

Handbal (f) / Miză pe continuitate! SCMU Craiova şi-a consolidat două posturi

SCMU Craiova a venit cu vești bune încă din primele zile ale anului 2024. Clubul din Bănie s-a înţeles cu două dintre cele mai bune jucătoare din actualul lot pentru prelungirea contractelor şi astfel şi-a asigurat o mică „linişte“ pe posturile respective.

Astfel, internaționala muntenegreancă Dijana Mugoša și-a prelungit contractul CU SCMU pentru încă două sezoane. De asemenea, Darly Zoqbi de Paula, portarul cu mare experiență al Craiovei, va evolua încă cel puţin doi ani în Bănie, în faţa spectatorilor olteni. Cele două anunțuri au fost făcute pe pagina oficială a clubului. 

Experienţa primează

Mugoša a sosit în 2022 de la RK Podravka Koprivnica, însă a ratat primul sezon din cauza unei accidentări. Extrema stângă a Craiovei face un sezon perfect până acum în Liga Florilor, iar la Campionatul Mondial a fost cea mai bună marcatoare a Muntenegrului. Aceasta a avut evoluţii constante, chiar foarte bune, totalizând 43 de goluri.

De partea cealaltă, în vârstă de 41 de ani, Darly a impresionat prin evoluțiile sale în Liga Florilor, iar în luna decembrie a participat cu naționala Spaniei la Campionatul Mondial. Ea este unul dintre portarii de bază ai selecţionatei iberice, participând în cariera sa la Olimpiada din 2004 de la Atena, la cea din 2008 de la Beijing și la cea din 2016 de la Rio de Janeiro.

Menţionăm că, cel puţin pentru moment, SCM Universitatea Craiova le mai are sub contract pe Bianca Curmenţ și Jovana Risović. Portarul Serbei își poate face debutul în tricoul Craiovei în returul Ligii Florilor.

Adrian Cosman: „Mugosa şi Darly erau printre ţintele noastre principale“

Adrian Cosman, directorul SCMU Craiova, a vorbit cu GdS despre înţelegerea pe care a avut-o cu cele două handbaliste. Acesta s-a arătat încântat de faptul că atât Mugosa, cât şi Darly de Paula vor continua în Bănie şi a menţionat că se află în negocieri cu clubul şi alte jucătoare din lotul actual.

„În general, noi încercăm să prelungim contractele tuturor jucătoarelor care au dat randament şi de care avem nevoie în proiectul nostru. Din punctul meu de vedere, Mugosa şi Darly erau printre ţintele noastre principale în această perioadă. Cele două au avut evoluţii excelente la Mondialul din decembrie. Mugosa a Fost principala marcatoare a Muntenegrului, Darly a avut multe intervenţii fabuloase în poarta Spaniei. Noi ne înţelesesem mai de mult timp cu ele, dar acum am oficializat totul. Fiind sportive de top, care joacă atât la club, cât şi la echipa naţională, vă daţi seama că au existat şi alte formaţii care le-au căutat şi care s-au interesat de ele. Mă bucur că au ales continuitatea, să rămână la Craiova în pofida ofertelor.

Uşor-uşor trebuie să ne conturăm lotul pentru sezonul care urmează. Noi mai suntem în negocieri şi cu alte sportive, chiar cu românce. Am vorbit cu ele înainte de sărbători şi a rămas să ne dea răspunsul. Noi ne-am dori să menţinem majoritatea sportivelor, însă este foarte important ca şi ele să-şi dorească să rămână, cel puţin la fel de mult precum Mugosa şi de Paula“, a declarat directorul SCMU Craiova, Adrian Cosman.

SCMU Craiova va lua startul în 2024 pe terenul echipei din Baia Mare, pe 13 ianuarie, de la ora 17.30.

Citeşte şi: Handbal / Probleme la naţională! Constantin Din nu exclude despărţirea de Pera

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS