Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, a susținut miercuri o conferință de presă, în cadrul căreia a anunţat că George Buricea va fi instalat ca selecționer al naționalei de handbal masculin. Din august 2021 selecționer al naționalei României de handbal masculin, Xavi Pascual nu va continua în această funcție după Campionatul European pe care „tricolorii” l-au încheiat pe locul 22 din 24.
Evenimentul a fost marcat de o confuzie, notează Gsp. În prima fază, Din a spus că „există posibilitatea ca domnul Pascual să continue, dar și posibilitatea să se oprească”. Ulterior, președintele FRH a lămurit situația: în acte, Pascual este în continuare selecționer, dar urmează a-i fi reziliat contractul, chiar la solicitarea lui. Odată ce asta se va întâmpla, George Buricea, antrenorul de la CSM Constanța, va fi numit selecționer.
Din s-a cam bâlbâit, iar confuzia s-a instalat
„Au existat discuții despre renunțarea domnului Xavier Pascual. Indiferent ce se va întâmpla în următoarea perioadă, va fi alături de noi, are ce sfaturi să ne dea în continuare, iar eu personal voi ține cont de fiecare dată de aceste sfaturi. Această decizie s-a luat la propunerea domnului Xavi Pascual, spre binele echipei naționale. Am cântărit împreună ce este mai bine, dacă este mai bine să continue sau nu. Există posibilitatea de a continua, dar și posibilitatea să se oprească și să ajute din exterior, și să lăsăm pe altcineva să conducă echipa națională masculină pentru a obține rezultatele de care avem nevoie.
Există varianta ca domnul Xavi Pascual să se oprească, să nu mai fie antrenorul principal al echipei naționale. Am discutat două opțiuni, ca domnul Pascual să rămână și pentru dubla cu Cehia și să regândim ce se va întâmpla la finalul contractului, adică în iunie, sau să se oprească acum și să oferim această șansă unui alt antrenor, care să vină cu alt suflu“, a spus Constantin Din.
Buricea, direct pe banca naţionalei
În acel moment, cei prezenţi la conferinţă i-au solicitat lămuriri președintelui FRH, ca acesta să anunțe clar cine va conduce echipa națională.
„Am luat decizia ca în următoarea perioadă, de activitatea echipei naționale de handbal să se ocupe domnul antrenor George Buricea. În acest moment, domnul Xavi Pascual este selecționer. Domnul George Buricea va fi. Urmează să se întâmple niște contracte, hârtii, discuții, negocieri. Domnul Xavi Pascual va rămâne consilier tehnic. Personal, al meu. Frâiele, probabil, vor fi preluate de domnul George Buricea. Spun probabil pentru că este nevoie de contract ca să fie 100%. Nu a semnat încă contractul. Urmează ca după această conferință de presă să demarăm procesul actelor, ca domnul Xavi Pascual să-și înceteze contractul cu FRH, iar naționala să o preia domnul George Buricea. Contractul domnului Pascual va înceta probabil astăzi sau mâine”, a răspuns șeful FRH.
Buricea își va începe mandatul cu o „dublă”. Pe 8 și 12 mai, România va înfrunta Cehia în barajul pentru Campionatul Mondial din 2025. „Tricolorii” ar putea reveni la turneul final după o pauză de 14 ani.
Citeşte şi: Nataţie / România, reprezentată de opt sportivi la Mondiale! Popovici, marele absent