0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalGeorge Buricea: „Visul meu dintotdeauna a fost să antrenez naționala României“

George Buricea: „Visul meu dintotdeauna a fost să antrenez naționala României“

George Buricea este noul selecţioner al naţionalei masculine de handbal a României. Anunţul a fost făcut de către preşedintele FRH, Constantin Din, în cadrul unei conferinţe de presă.

Noul tehnician al băieţilor a mărturisit că nu l-a surprins „apelul“ preşedintelui Federaţiei şi că visul său era să antreneze, la un moment dat, naţionala.

„Nu m-a surprins că s-a apelat la mine. Visul meu dintotdeauna a fost să antrenez naționala României. Mi se pare un lucru frumos ce se întâmplă acum, ca eu și domnul Xavi Pascual să fim împreună în fața dumneavoastră. Dacă suntem favoriți cu Cehia? Nu știu, mai ales ținând cont că returul se va juca în Cehia, iar ei au jucători cu foarte mare experiență. Dar dacă nu credeam că putem face asta, nu aș fi fost astăzi aici, în fața dumneavoastră. Am fost un luptător ca jucător, nu m-am schimbat ca antrenor. Nu pot promite calificarea, dar pot promite că vom da totul pe teren”, a declarat George Buricea.

Pascual: „Cred că este nevoie de o schimbare“

De partea cealaltă, Pascual a transmis că se simte obosit și că plănuia de mult să părăsească banca naționalei.

„Eu cred că toată lumea a vorbit mult. Cel mai important este handbalul românesc. Eu vreau să ajut și cred că decizia mea nu este luată acum. Am vorbit cu președintele, sunt obosit, vorbim despre asta din martie anul trecut. După acest Campionat European, cred că este nevoie de o schimbare, să înceapă alt ciclu la echipa națională“, a punctat şi fostul selecţioner, citat de Gsp.

Citeşte şi: Constantin Din a confirmat într-un final: George Buricea va fi selecţionerul României!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS