Debutul lui George Buricea în postura de selecționer al României a fost unul de succes. „Tricolorii” au trecut de Macedonia de Nord, sâmbătă, cu 28-24 (15-10), într-un meci amical disputat la Brăila. Vineri, România câștigase un meci-școală cu aceeași reprezentativă, scor 32-27.
Sala din Brăila a fost plină, iar handbaliștii pregătiți de George Buricea s-au impus cu 28-24 (15-10). A fost un meci pe care l-au condus de la un capăt la altul.
Principalii marcatori ai României au fost Daniel Stanciuc 4 goluri, Călin Căbuţ 4, Andrei Drăgan 3 și Alexandru Andrei 3, iar ai Macedoniei de Nord au fost Nikola Serafimov 5, Zarko Peshevski 4 și Marko Mitev 4.
Cele două meciuri disputate în compania Macedoniei de Nord au avut ca rol pregătirea pentru barajul care ar putea duce naționala masculină a României la Campionatul Mondial din 2025.
Tricolorii” o întâlnesc în dublă manșă pe Cehia la începutul lunii mai. România nu a mai participat la un turneu final mondial din 2011.
Citește și: Monica Niculescu, eliminată în semifinalele de la Charleston