0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / SCMU Craiova continuă să „întinerească“! Ioana Pavăl va juca în Bănie

Handbal (f) / SCMU Craiova continuă să „întinerească“! Ioana Pavăl va juca în Bănie

Transferuri pe bandă rulantă la echipa de handbal a Craiovei! Ioana Pavăl, o tânără sportivă de doar 17 ani, a ajuns la un acord cu SCMU Craiova pentru sezonul 2024/2025 și astfel ea va îmbrăca, începând din această vară, tricoul alb-albastru. Anunțul a fost făcut de către club, pe pagina oficială de facebook.

„BUN VENIT, Ioana Pavăl! Ea se alătură echipei SCM Universitatea Craiova! Goalkeeper în vârstă de 17 ani, Ioana este un portar de mare perspectivă și componentă a Echipei de Juniori a României. Unul dintre obiectivele noastre este de a privi spre viitor cu încredere și speranță. Așadar, Ioana va fi o piesă importantă în acest nou puzzle. Noul nostru portar și-a făcut ucenicia la Sepsi Sfântu Gheorghe și vine să-și construiască viitorul de mare sportivă în Bănie. Credem în tineri și în perspectiva lor de a pune umărul la renașterea speranțelor suporterilor alb-albaștri!“, se anunță în comunicatul SCMU Craiova.

Ioana Pavăl este al 11-lea transfer anunțat de SCMU Craiova. Până acum au mai fost prezentate la Craiova Ćamila MičijevićŽeljka NikolićAslı İskit ÇalışkanValentina BlaževićPatricia MoraruAndreea MihartTeodora PopescuKatarina Džaferović, Francielle da Rocha și Orsolya Mozes.

Citește și: Handbal (f) / SCMU Craiova investeşte în viitor! Orsolya Mozes, noua cooptată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS