2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Eliza Buceschi şi-a anunţat, oficial, retragerea de la echipa naţională

Handbal (f) / Eliza Buceschi şi-a anunţat, oficial, retragerea de la echipa naţională

Handbalista Eliza Buceschi şi-a anunţat în cursul zilei de duminică retragerea de la echipa naţională, la vârsta de 31 de ani. Aceasta a informat publicul într-o postare pe contul său de Instagram.

„Nu vârsta sau accidentările m-au făcut să iau această decizie, ci mai degrabă modul în care s-au desfăşurat lucrurile după Campionatul Mondial, turneu în care am jucat practic la sacrificiu, în dorinţa imensă de a ne califica la turneul preolimpic. În toată această perioadă de după Campionatul Mondial şi până la începutului acestui sezon nu am avut niciun contact cu vreun membru al staffului tehnic al primei reprezentative, timp în care s-au desfăşurat şi alte acţiuni ale echipei naţionale. La finalul lunii august, după un meci din cadrul Supercupei României, m-am întâlnit întâmplător cu selecţionerul României şi într-adevăr i-am comunicat decizia de a mă retrage din cadrul echipei naţionalei“, a punctat Eliza.

Eliza Buceschi este a doua jucătoare de valoare care se retrage din echipa naţională după Cristina Neagu, care a renunţat la reprezentativă după Mondialul din 2023. Ea a evoluat pentru echipa națională din 2011. Centrul Rapidului și-a trecut în palmares bronzul la Campionatul Mondial din 2015, organizat în Danemarca.

Citeşte şi: Handbal (f) / România, învinsă la scor de Ungaria. Pera are de muncă înaintea Europeanului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS