Ștefania Stoica, cea mai bună handbalistă a României în succesul cu Serbia (27-25), a oferit câteva impresii după ce naționala lui Florentin Pera a ajuns în grupele principale la Campionatul European.
„A fost o adevărată luptă. Știam de la început că va fi pe viață și pe moarte cu echipa Serbiei. N-am reușit să începem foarte bine meciul, am știut asta la pauză și am știut că trebuie să ne mobilizăm pentru că nu am acceptat nicio secundă că noi putem pierde meciul acesta. Atitudinea noastră a fost schimbată după pauză, plus fanii care au avut un mare impact asupra noastră. Ne-au ajutat acolo, din tribune, și ne-au transmis toată energia de care aveam nevoie, le mulțumim pentru că au venit.
Asta ne-am dorit, știam că pot fi vulnerabile, au fost eliminări pe bună dreptate în tabăra lor. Am simțit că nu este doar meritul meu, toată echipa a contribuit. Mă bucur că am reușit să ajut cât de mult am putut. Încrederea mi-o primesc din meciurile bune”, a declarat Stoica, pentru FRH.
Citeşte şi: EURO 2024 / Pera: „Este una dintre cele mai importante victorii ale carierei!“