23.3 C
Craiova
duminică, 20 aprilie, 2025
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / SCMU Craiova - Baia Mare, super-derbi în Vinerea Mare

Handbal (f) / SCMU Craiova – Baia Mare, super-derbi în Vinerea Mare

Sportul de sală nu se opreşte nici în Vinerea Mare, pentru că echipa feminină de handbal SCMU Craiova are un super-meci de disputat. Cu mai puţin de 48 de ore înainte de Înviere, în Sala Polivalentă din Bănie va avea loc partida dintre SCMU Craiova şi Baia Mare, meci contând pentru etapa a 22-a din Liga Florilor. Disputa este programată mai exact vineri, de la ora 17.30.

Adversarele din Bănie, de vineri, sunt despărţite de trei locuri în clasament şi doar de patru puncte. SCMU, care în runda precedentă a cedat în fieful campioanei, nu a renunţat la gândul european din acest sezon. Astfel, gruparea olteană este obligată să triumfe în meciul cu băimărencele. De partea opusă, Minaur are două eşecuri consecutive şi, dacă pierde disputa din Bănie, coboară din clasament. Mai mult de atât, cu un program extrem de greu până la finele campionatului, Baia Mare ar putea rata chiar şi prezenţa în viitoarea ediţie a cupelor europene.

De menţionat că cele două formaţii s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon. Mai întâi în campionat, în Maramureş, acolo unde gazdele s-au impus cu 31-27. Apoi, cele două rivale s-au duelat şi în Cupa României, la Craiova, unde tot gazdele au avut câştig de cauză. Atunci, SCMU a câştigat cu scorul de 33-28.

În cazul unui succes vineri seară, trupa lui Ovidiu Mihăilă ar ajunge la 37 de puncte, le-ar egala pe Rapid şi Bistriţa, ocupantele locurilor şase, respectiv cinci şi s-ar apropia la o singură lungime de Baia Mare.

Citeşte şi: Baschet / SCMU Craiova, pregătită să producă o mică surpriză la Voluntari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS