Jucătoarea canadiană de origine română, Bianca Andreescu, a debutat cu dreptul la turneul feminin de tenis de la Toronto. Aceasta a învins-o în trei seturi pe compatrioata sa Eugenie Bouchard, cu scorul de 4-6, 6-1, 6-4.
Andreescu (19 ani), care s-a confruntat în ultimele luni cu o leziune la umărul stâng, a cedat primul set, dar apoi a revenit şi le-a câştigat pe următoarele două, impunându-se în 2 ore şi 11 minute de joc.
Ea o va înfrunta în turul următor pe rusoaica Daria Kasatkina, care a eliminat-o luni pe germanca Angelique Keber, fostă numărul unu mondial.