Nunta deceniului din lumea tenisului a avut loc ieri la „La Fortaleza”, o locație de lux din Mallorca, unde Rafael Nadal şi iubita lui de 14 ani, Xisca Perello, şi-au unit destinele.
Discreția a fost maximă, dar fotografiile au început să circule, potrivit www.news.com.au. Nadal și Perello s-au căsătorit în fața a aproximativ 350 de invitați. Roger Federer nu a fost printre ei fiind în pregătire în Elveţia, la Basel.

Au participat jucătorii de tenis Feliciano Lopez, David Ferrer și Juan Monaco, precum și unchiul și antrenorul de lungă durată al lui Nadal, Toni şi creatorul de ceasuri eleveţianul Richard Mille.

Printre participanţi s-a numărat cântăreţul Enrique Iglesias, starul NBA Pau Gasol și marele fotbalist Iker Casillas. Bucătarul cu stele Michelin, Macarena de Castro, a fost însărcinat cu meniul nunții. Preotul Tomeu Catala a fost cel care a oficiat căsătoria religioasă. „Fiecare dintre nunțile în care am fost implicat au fost speciale, iar aceasta va fi la fel”, a spus el. „O să căsătoresc două persoane care se iubesc.” Nadal a postat o fotografie de pe terenul de tenis înainte de începerea procedurilor oficiale.