Perechea formată din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi rusoaica Ana Blinkova au fost învinse, sâmbătă, de spaniolele Georgina Garcia Perez/Sara Sorribes Tormo cu 3-6, 6-2, 10-7. Partida a contat pentru semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Limoges (Franţa).
Principalele favorite s-au înclinat după o oră şi 18 minute în faţa cuplului iberic, cap de serie numărul trei.
În super-tiebreak, Niculescu şi partenera sa au condus cu 5-2 şi 6-5, dar au pierdut cu 7-10.
Niculescu şi Blinkova au primit un cec de 1.532 euro şi 57 puncte WTA la dublu.
Poate te interesează și: Rafael Nadal a câștigat turneul demonstrativ de la Abu Dhabi