Perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru, cap de serie numărul 4, a învins, marţi, cu scorul de 2-6, 6-4, 10-4, cuplul francez Estelle Cascino/Elsa Jacquemot. Astfel, româncele s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA International de la Lyon.
În faza următoare Mitu şi Olaru vor da piept cu echipa rusă Vitalia Diatchenko/Natela Dzalamidze.
În sferturi a ajuns şi perechea Laura Ioana Paar/Julia Wachaczyk (România/Germania), după ce a învins cuplul favorit numărul 1 Anna-Lena Friedsam/Mandy Minella (Germania/Luxemburg), cu scorul de 6-4, 4-6, 10-6.
În turul următor, Paar şi Wachaczyk vor juca împotriva echipei din Franţa Elixane Lechemia/Jessika Ponchet.
Calificarea în sferturi la dublu este recompensată cu un premiu total de 1.855 de euro şi cu câte 60 de puncte WTA.
Citeşte şi: Irina Begu, în turul doi la Indian Wells