0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep: Voi avea şi mai mult timp până îmi voi apăra titlul

Simona Halep: Voi avea şi mai mult timp până îmi voi apăra titlul

Jucătoarea de tenis Simona Halep a afirmat, miercuri seară, că este foarte tristă după ce a aflat vestea anulării ediţiei 2020 a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Aceasta își va putea păstra trofeul cel puțin până anul viitor, la următoarea ediție.

„Sunt tristă să aud că a fost confirmată anularea ediţiei din acest an a turneului de la Wimbledon. Finala de anul trecut va rămâne mereu una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Dar acum trecem prin ceva mult mai important decât tenisul, iar vestea cea mai bună e că Wimbledon va reveni anul viitor. Asta înseamnă că voi avea şi mai mult timp până îmi voi apăra titlul. Fiţi puternici şi păstraţi-vă încrederea”, a punctat Halep.

Turneul de tenis de la Wimbledon, programat în intervalul 29 iunie – 12 iulie 2020, a fost anulat, în contextul pandemiei de coronavirus.

„Cu mare regret anunţăm că decizia All England Club, asociaţia care organizează turneul londonez, şi a comitetului de conducere al campionatului este de a anula ediţia din 2020 de la Wimbledon din cauza problemelor de sănătate pe care le implică pandemia de coronavirus. În schimb, următoarea ediţie, a 134-a, va avea loc între 28 iunie şi 11 iulie 2021″, se arată într-un comunicat al All England Lawn Tennis Club.

Este pentru prima oară când turneul de la Wimbledon este anulat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Citește și: Este oficial! Turneul de la Wimbledon, anulat din cauza coronavirusului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS