5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRoger Federer: A sosit timpul ca bărbații și femeile din tenis să se unească

Roger Federer: A sosit timpul ca bărbații și femeile din tenis să se unească

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer își dorește o fuziune între circuitele ATP şi WTA, solicitând în acelaşi timp o uniune între tenisul masculin şi cel feminin în aceste vremuri tulburi.

Federer a scris două mesaje pe un site de socializare, în care a cerut unitatea celor două circuite. Acesta a explicat că nu doreşte o fuziune în adevăratul sens al cuvântului între cele două circuite, ci a asociațiilor care le guvernează (ATP şi WTA).

„Sunt singurul care crede că a sosit momentul pentru ca jucătorii de tenis, bărbaţi şi femei, să se unească pentru a ieşi din această situaţie împreună? Nu vorbesc despre unirea competiţiilor pe teren, ci mai degrabă de contopirea celor două organisme care gestionează circuitele masculin şi feminin„, a spus Roger Federer.””, a mai spus campionul elveţian.

Declaraţiile câştigătorului a 20 de titluri de Mare Slem vin după ce ATP, WTA, ITF, Grand Slam şi jucătorii s-au unit pentru a crea un fond de 6 milioane de dolari pentru ajutorarea jucătorilor mai slab clasaţi şi aflaţi în dificultate financiară.

Muguruza, Halep și Nadal susțin ideea lui Federer

Simona Halep (2 WTA) şi Garbine Muguruza (16 WTA) au salutat ideea elveţianului Roger Federer privind această fuziune.

„Ar fi o iniţiativă bună”, a spus Muguruza, în timp ce Halep a afirmat că elveţianul nu este singurul care gândeşte acest lucru.

De asemenea și spaniolul Rafael Nadal susţine ideea elveţianului Roger Federer de unificare a celor două circuite profesioniste de tenis.

Într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, Nadal i-a transmis lui Federer: „Aşa cum ştii din discuţiile noastre, sunt total de acord că ar fi genial să ieşim din această criză cu o unificare a tenisului masculin şi feminin într-o singură organizaţie„.

Citește și: Turneul de la Roland Garros, decalat din nou. Vezi când va debuta!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS