Tenismanul austriac Dominic Thiem, numărul 3 mondial, nu vede posibilă o reluare a competiţiilor în circuitul profesionist în acest an. Acesta se teme, în primul rând, de faptul că jucătorii nu vor putea călători liber, din cauza pandemiei de coronavirus.
„Să-i aduci pe toţi jucătorii din întreaga lume într-un singur loc mi se pare complicat. După părerea mea, ar fi mai bine ca sezonul să se reia în 2021, cu turneele din Australia”, a declarat Thiem.
Jucătorul austriac, în vârstă de 26 ani, a participat duminică la o cursă de distanţă organizată de fundaţia „Wings for Life World Run”, pentru a ajuta la tratamentul maladiilor colonei vertebrale. Dominic Thiem a alergat alături de compatriotul său Nico Langmann, numărul 18 mondial la tenis în fotoliul cu rotile.
Citește și: Australia, printre cele mai sigure țări. Mai multe activități sportive s-au reluat