-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNadal: Dacă putem juca în condiţii optime de securitate, voi fi prezent la Roland Garros

Nadal: Dacă putem juca în condiţii optime de securitate, voi fi prezent la Roland Garros

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, numărul 2 mondial, va participa la turneul de la Roland Garros, în luna septembrie, doar dacă vor exista condiţii optime de securitate. Ibericul a declarat într-un interviu acordat în cadrul emisiunii franceze „Stade 2″ că nu dorește să își pună în pericol sănătatea.

„Dacă putem juca în condiţii optime de securitate, dacă toată lumea poate participa și dacă se întrunesc aceste condiţii, atunci voi fi acolo. Dar acum trebuie să fim vigilenţi şi responsabili cu deciziile adoptate, pentru a proteja securitatea şi sănătatea tuturor celor din lumea tenisului. Mă proiectez într-o lume în care putem proteja sănătatea tuturor oamenilor care lucrează la turneu”, a spus Nadal.

Criza generată de virusul Sars-CoV-2 a dus la anularea turneului de de la Wimbledon şi la amânarea până în luna septembrie a celui de la Roland Garros, două dintre competiţiile de Mare Şlem ale anului. De asemenea, statutul turneului US Open, programat să debuteze la sfârşitul lunii august, rămâne încă incert.

În aceste condiţii, Nadal a afirmat, recent, că a şters practic restul sezonului din calendarul său şi se concentrează asupra Openului Australiei din ianuarie 2021.

„Vreau să fiu pregătit pentru 2021. Mă preocupă mai mult Openul Australiei decât ceea ce se va întâmpla la sfârşitul acestui an. Anul 2020 îl văd practic pierdut. Sper că vom putea începe anul viitor”, a mai spus campionul iberic.

Citește și: Roger Federer, plătit regește. Tenismenul elvețian, peste Messi și Ronaldo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS