-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisOliviero Palma: Ar fi frumos să o avem pe Simona pe tabloul de la Palermo

Oliviero Palma: Ar fi frumos să o avem pe Simona pe tabloul de la Palermo

Organizatorii turneului de la Palermo, care va marca revenirea tenisului feminin, vor să ofere un wild card pentru Simona Halep. De asemenea, aceștia au anunțat că doresc ca spectatorii să asiste la această competiție și ca întrecerea să se desfășoare pe zgură.

„Sicilia a avut un număr redus de cazuri de COVID-19. Există șanse să avem fani în tribune, dar și pentru cei de la televizor va fi emoționant. Ne gândim la un total de 500, împărțiți în două tribune”, a spus Oliviero Palma, directorul turneului.

Totodată, Palma își dorește ca tabloul să aibă 48 de poziții, și nu 32, iar distribuția turneului său să poată cuprinde și jucătoare de Top 10.

Virginia Ruzici, „arma” secretă a italienilor

Oficialul italian speră ca românca să accepte invitația, mai ales că Virginia Ruzici, managerul lui Halep, a fost director de turneu la Palermo la prima ediție în 1990.

„Ar fi frumos să o avem pe Simona pe tablou, dar ne dorim să dăm o șansă tuturor jucătoarelor. La început de an ne gândeam că i-am putea oferi un wild-card Mariei Sharapova, dar între timp ea s-a retras”, a adăugat Palma.

Italienii ar putea avea succes, mai ales că fostul lider mondial a anunțat că deocamdată nu intenționează să participe la US Open, 31 august-13 septembrie. 

Citește și: După Dimitrov, și Borna Coric a fost testat pozitiv. Vezi mesajul croatului!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS