5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisO tenismenă a fost depistată pozitiv, dar turneul de la Palermo va avea loc

O tenismenă a fost depistată pozitiv, dar turneul de la Palermo va avea loc

​Una dintre jucătoarele care urmau să participe la turneul de la Palermo a fost testată pozitiv la Covid-19, însă competiţia care va începe luni se va desfăşura conform planificării. Anunțul a fost făcut de către Reuters.

Bulgăroaica Viktoriya Tomova, aflată pe locul 130 în ierarhia WTA, ar fi tenismena infectată cu Covid-19.

Anunţul a fost făcut cu puţin timp înainte de debutul calificărilor.

„O jucătoare a fost testată pozitiv la Covid-19 şi s-a retras din competiţie. Aceasta era asimptomatică, a fost izolată şi va primi tratamentul adecvat”, a indicat WTA.

Săptămâna trecută, jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunţat că nu va mai participa la turneul WTA de la Palermo, ca urmare a carantinei impuse în Italia persoanelor care vin din România sau Bulgaria.

„Ţinând cont de recenta creştere a cazurilor de Covid-19 în România şi de îngrijorarea mea actuală în privinţa transportului aerian, eu am luat decizia dificilă de a mă retrage de la turneul de la Palermo. Vreau să mulţumesc directorului turneului şi ministrului italian al Sănătăţii pentru toate eforturile lor în privinţa mea”, explica duminica trecută campioana română pe un site de socializare.

Citește și: Cîrstea, Begu și Țig au intrat pe tabloul principal de la Palermo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS