8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPână în semifinale le-a fost! Tecău şi Rojer, parcurs bun la US Open

Până în semifinale le-a fost! Tecău şi Rojer, parcurs bun la US Open

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer a fost învinsă de cuplul Mate Pavic (Croaţia)/Bruno Soares (Brazilia) cu 6-4, 7-5, marţi, în semifinalele probei masculine de dublu la turneul de tenis US Open. Tecău şi Rojer s-au înclinat după o oră şi 24 de minute.

Tecău şi partenerul său au început mai greu meciul şi au fost conduşi cu 2-0 de Pavic şi Soares, care şi-au păstrat avantajul până la capătul primului set (6-4). În actul secund, s-a mers cu serviciul până când Tecău şi Rojer au reuşit să se desprindă la 5-3. Cei doi au avut şi o minge de set la 5-4, dar adversarii au revenit incredibil şi s-au impus cu 7-5.

Tecău şi Rojer au comis 6 duble greşeli în acest meci, în timp ce Pavic şi Bruno Soares au încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli. Învingătorii au avut 30 de mingi câştigătoare şi 7 erori neforţate, în timp ce perechea româno-olandeză a totalizat 31 de mingi reuşite şi 9 erori neprovocate.

Tecău şi Rojer vor primi un cec de 130.000 de dolari şi 360 de puncte ATP la dublu pentru participare.

Cele două perechi erau la egalitate în meciurile directe înaintea duelului de la US Open: Tecău şi Rojer s-au impus în primul tur la Washington, cu 7-6 (9), 2-6, 10-7, în 2019, iar Pavic şi Soares au câştigat cu 6-2, 7-5, în semifinale la Stockholm, tot în 2019.

În finală, Pavic şi Soares vor înfrunta perechea Wesley Koolhof (Olanda)/Nikola Mektic (Croaţia), care a dispus în penultimul act de favoriţii numărul trei, Rajeev Ram (SUA)/Joe Salisbury (Marea Britanie), cu 7-6 (3), 6-4.

Citeşte şi: 11.500 de spectatori vor putea asista la meciurile de la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS