5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPerechea Halep/Niculescu şi-a spulberat adversarele în primul joc de la Roma

Perechea Halep/Niculescu şi-a spulberat adversarele în primul joc de la Roma

Simona Halep şi Monica Niculescu au jucat perfect în primul meci de dublu din cadrul turneului de la Roma. Sportivele noastre au trecut în minimum de seturi de ucrainencele Svitolina şi Yastremska, scor 6-0, 6-1, după un meci deschis, încheiat în doar 49 de minute.

Primul set practic nu a avut istoric. Halep şi Niculescu au luat minge după minge, au servit perfect, iar pe serviciul advers au replicat excelent. A fost 6-0 sec pentru sportivele noastre, care au pornit cu un moral excelent şi în actul secund.

Nici în setul secund lucrurile nu au fost prea diferite. Româncele au luat rapid două break-uri şi s-au distanţat la 4-1. Finalul de meci a fost unul la îndemână, iar Halep şi Niculescu s-au calificat în faza următoare a competiţiei.

În optimile turneului, Halep şi Monica se vor duela cu învingătoarele duelului Aoyama/Shibahara – Bertens/Rus.

Citeşte şi: Simona Halep: „E o bucurie să fiu din nou la Roma”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS