4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNadal - Djokovic, finala mult așteptată de la Roland Garros (azi, ora 16.00)

Nadal – Djokovic, finala mult așteptată de la Roland Garros (azi, ora 16.00)

Finala turneului masculin de tenis de la Roland Garros se va disputa, astăzi (ora 16.00), între spaniolul Rafael Nadal, campionul en titre, şi sârbul Novak Djokovic. Va fi a treia finală de la Roland Garros între Nadal şi Djokovic (Rafa a câştigat în 2012 şi 2014) şi primul duel la Paris între cei doi după ce sârbul s-a impus în sferturi în 2015.

Djokovic ţinteşte al 18-lea său titlu de Mare Şlem din carieră, iar Nadal pe al 20-lea, cu care ar egalat recordul elveţianului Roger Federer. Sârbul s-a impus o singură dată la Roland Garros, în 2016.

În semifinale, Novak Djokovic l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas cu scorul de 6-3, 6-2, 5-7, 4-6, 6-1, după trei ore şi 54 de minute. Liderul mondial a câştigat fără probleme primele două seturi şi a avut minge de meci la 5-4 în actul al doilea, pe serviciul său, dar nu a reuşit să o fructifice, iar Tsitsipas a întors scorul. În decisiv, Djokovic s-a impus clar, cu 6-1 și și-a asigurat un loc în finală.

Djokovic a încheiat cu 6 aşi, 6 duble greşeli, 56 de winners şi 50 de erori neprovocate, în timp ce Tsitsipas a totalizat 7 aşi, 5 duble greşeli, 52 winners şi 56 de erori neforţate.

De partea cealaltă, Nadal, al doilea favorit, a câştigat mult mai lejer prima semifinală, în faţa argentinianului Diego Schwartzman, cap de serie numărul 12, cu 6-3, 6-3, 7-6 (7/0). 

Citește și: Miracolul s-a produs. Iga Swiatek este campioană la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS