3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea: „Decât un an ca 2020, prefer să mă vaccinez de 5 ori“

Sorana Cîrstea: „Decât un an ca 2020, prefer să mă vaccinez de 5 ori“

Sorana Cîrstea (30 de ani) a plecat spre Australia, la o zi după Simona Halep (30 de ani), iar sportiva din Târgoviște a vorbit despre condițiile care o așteaptă în Australia, dar și despre vaccinul anti-Covid-19. Sorana și-a revenit după accidentarea suferită înaintea primului turneu al anului, la Abu Dhabi, și a plecat la Melbourne având o stare de spirit excelentă.

„Da, clar, mă voi vaccina. Decât să mai am un an ca 2020, prefer să mă vaccinez de 5 ori! Probabil ni se va cere, însă nu am nicio problemă, când îmi va veni rândul, voi face vaccinul liniştită. Cred că trebuie să mai aştept, va mai dura puţin. Momentan am înţeles că întâietate au persoanele esenţiale, medicii şi cei din linia întâi, iar noi trebuie să ne aşteptăm rândul”, a spus Sorana.

În carantină cu Angelique Kerber

Totodată, Cîrstea, aflată pe locul 71 WTA, a oferit detalii interesante despre perioada pe care o va petrece la Melbourne, spunând că pe durata carantinei de 14 zile se va antrena împreună cu Angelique Kerber (Germania, 25 WTA).

„Noi am fost anunţaţi înainte de toate măsurile ce vor fi aplicate, cred că toţi care ne-am înhămat la acest drum ştim ce ne aşteaptă şi este alegerea noastră. Ne-am asumat, ne dorim să jucăm Australian Open şi acestea sunt condiţiile şi le vom respecta. Vom fi restricţionaţi la 5 ore în afara camerei în care trebuie să faci şi tenis, şi pregătire fizică, şi recuperare, nu ai voie să mănânci decât în cameră.

Toate aceste lucruri ni s-au spus dinainte şi noi a trebuit să alegem dacă acceptăm sau nu. Va fi destul de interesant, pentru că vom fi doar jucătoare. Eu în prima săptămână mă voi antrena cu Angelique Kerber, deci probabil voi fi lângă ea în avion pentru că trebuie să stăm împreună cu partenera de antrenament”, a mai adăugat sportiva din Târgoviște.

Și-a revenit și e pregătită de joc

Sorana Cîrstea a avut o apariție mult așteptată pe terenul de antrenament, după ce a fost nevoită, în urmă cu o săptămână, să declare forfait pentru turneul de la Abu Dhabi – cucerit de Aryna Sabalena (Belarus, 10 WTA). Cîrstea le-a transmis fanilor că și-a revenit după accidentarea la abdomen și că a efectuat ultimul antrenament înainte de aventura care o așteaptă în Australia.

Din România, direct pe tabloul principal de la AO vor fi prezente Simona Halep, locul 2 WTA, Patricia Maria Ţig, locul 56 WTA, Sorana Cîrstea, locul 71 WTA, Irina Camelia Begu, locul 78 WTA, şi Ana Bogdan, locul 92 WTA. Toate celelalte românce prezente în calificări nu au reușit calificarea.

Citește și: Turneu complicat pentru SCMU Craiova. Dueluri de foc cu Steaua şi Cluj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS