3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Begu, meci mare cu numărul 35 WTA la Melbourne

Irina Begu, meci mare cu numărul 35 WTA la Melbourne

Irina Begu (România, 79 WTA) a reușit o victorie importantă, în fața favoritei numărul 11 a turneului WTA „Gippsland Trophy” de la Melbourne, Saisai Zheng (China, 42 WTA): 3-6, 7-5, 6-4.

Irina Begu a avansat în turul secund la „Gippsland Trophy”, competiție a cărei favorită principală este Simona Halep (România, 2 WTA), după o victorie muncită în fața chinezoaicei Saisai Zheng. Irina a pierdut primul set, dar a demonstrat că a rămas o luptătoare și a obținut calificarea după două ore și 50 de minute.

În actul secund, Irina a realizat un break rapid, însă a avut emoții după ce adversara a revenit și a egalat la 5. Românca a forțat din nou, și-a adjudecat ultimele două game-uri și inclusiv setul.

În decisiv, cele două au mers umăr la umăr, dar Irina a fost inspirată într-un moment cheie, câştigând a treia minge de meci pe care și-a creat-o pe serviciul adversarei. Scor final 3-6, 7-5, 6-4, iar Irina Begu merge mai departe în ciuda celor 10 duble greșeli pe care le-a comis! Sportiva noastră se va duela pentru un loc în optimile de finală cu Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 90 WTA).

Begu și-a asigurat un cec de 4.250 de dolari. Irina s-a antrenat cu Simona Halep pe durata carantinei efectuate la Adelaide și se pare că acest lucru a fost benefic pentru ambele sportive.

Citeşte şi: Simona Halep, în optimi la Melbourne după o prestaţie solidă cu Potapova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS