4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Begu a părăsit mult prea devreme AO. Înfrângere cu locul 100 WTA

Irina Begu a părăsit mult prea devreme AO. Înfrângere cu locul 100 WTA

Irina Begu a fost învinsă de sârboaica Nina Stojanovic cu 6-3, 6-4, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Begu (30 ani, 79 WTA), care venea după meciuri foarte lungi jucate săptămâna trecută la Gippsland Trophy, a acuzat probleme fizice, având nevoie de intervenţia medicului în acest meci. Românca s-a înclinat la capătul unui meci care a durat o oră şi 43 de minute în faţa unei jucătoare mai slab clasate în ierarhia mondială (24 ani, 100 WTA).

Begu a încheiat cu 3 aşi şi 6 duble greşeli, în timp ce Stojanovic a avut un as şi 65 duble greşeli. Diferenţa a fost făcută la punctele cu al doilea serviciu şi la mingile de break, capitol la care Begu a fructificat doar 2 mingi din 10, iar Stojanovic 4/7. Românca a încheiat cu 20 de winners, faţă de 25, cât a avut Stojanovic, înformează Agerpres.

Begu s-a ales cu un cec de 100.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA. Ea va evolua şi la dublu, alături de argentinianca Nadia Podoroska, urmând să o aibă din nou adversară pe Nina Stojanovic, care va face pereche cu Darija Jurak (Croaţia).

Citeşte şi: Tecău și Melo, fără replică în sferturile probei de dublu de la Melbourne

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS