Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a vaccinat, miercuri, împotriva COVID-19 la Institutul „Cantacuzino”. Ea şi-a manifestat speranţa ca tot mai multe persoane să se imunizeze împotriva noului coronavirus.
„Sunt bine, am avut un pic de emoţie. Îmi doream (să mă vaccinez – n.r.), dar, bineînţeles, că tot timpul am emoţii când se întâmplă ceva. Am venit cu sufletul deschis şi sunt foarte bine acum. Am făcut vaccinul Pfizer. Consider că este spre binele tuturor acest vaccin şi, de aceea, am şi hotărât să îl fac pentru că este bine pentru noi, pentru sănătate şi sper cât mai mulţi oameni să se vaccineze. Am primit flori. Mă bucur tare mult că am venit aici şi s-au ocupat foarte bine de mine şi le mulţumesc foarte mult.
Trebuie să fac şi rapelul. Mă linişteşte acest lucru că sunt mai în siguranţă după acest vaccin, dar, în continuare, o să am grijă şi o să încerc să mă protejez cât se poate de mult. Sunt bine acum, nu am nimic, nu sunt reacţii adverse, sper să nu am niciodată“, a spus campioana noastră.
Medalia, principala ţintă la Jocurile Olimpice
Simona Halep a declarat miercuri că vrea să participe la Jocurile Olimpice şi să câştige o medalie, oricare ar fi aceasta.
„Vreau să merg sută la sută la Olimpiadă şi vreau să fac treabă bună. Da, se vorbeşte din ce în ce mai mult despre Olimpiadă. Îmi doresc tare mult medalia, sper să reuşesc să iau una, oricare ar fi ea, şi să ne bucurăm de momentul de acolo. Sper să nu fie greu, aşa cum a fost în Australia, pentru că a fost un pic greu“, a adăugat Halep.
Întrebată dacă locul din clasamentul mondial contează pentru ea, Simona Halep a răspuns: „Mai puţin contează, abia a început anul. Am multe turnee în faţă şi sper să joc bine la fiecare turneu aşa cum am făcut în Australia“.
Citeşte şi: Decizie de ultim moment! Simona Halep s-a retras de la un turneu important