2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisFederer a renunţat la Miami, dar şi-a anunţat prezenţa la un alt turneu

Federer a renunţat la Miami, dar şi-a anunţat prezenţa la un alt turneu

Elveţianul Roger Federer, care urmează să revină în competiţie săptămâna viitoare, la Doha, după o absenţă de 13 luni din circuitul profesionist de tenis, nu va participa la turneul ATP Masters 1.000 de la Miami (Florida), programat în perioada 24 martie – 4 aprilie. Anunţul a fost făcut de către cotidianul Miami Herald.

Federer a câştigat de patru ori Miami Open, ultima oară în 2019.

Publicaţia americană, care susţine că a obţinut confirmarea de la agentul lui Federer, Tony Godsick, adaugă că Federer a prevăzut ca după Doha (8-13 martie) să ia parte la turneul de la Dubai (14-20 martie), după care va face o pauză.

Federer, care se antrenează în prezent în Dubai, nu a mai jucat la niciun turneu de la Australian Open din ianuarie 2020, când a fost eliminat în semifinale de Novak Djokovic.

Fostul număr unu mondial, care are în palmares 20 de trofee de Mare Şlem, a fost egalat luni de sârbul Novak Djokovic ca număr de săptămâni petrecute în fotoliul de lider al clasamentului ATP (310).

Citeşte şi: Sorana Cîrstea, învinsă neaşteptat de numărul 95 WTA la Lyon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS