Vestea pe care nu o aştepta niciun iubitor de tenis din România se pare că a venit! Simona Halep s-a retras de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Românca nu s-a recuperat după accidentarea de la Roma.
Se părea că măsura a fost una de precauție, astfel încât să nu riște nimic înainte de Wimbledon, dar, din păcate, în această dimineață, înainte de tragerea la sorți, Halep a luat decizia de a se retrage de la Wimbledon.
„Cu o mare tristețe vă anunț că mă retrag de la Wimbledon, după ce nu m-am recuperat în totalitate în urma accidentării de la gambă. Am dat totul pentru a putea fi prezentă la Wimbledon, mai ales că aveam acele amintiri speciale de acum doi ani. Abia așteptam să calc pe iarba acelor arene minunate din postura de campioană. Din păcate, corpul meu nu s-a recuperat și trebuie să salvez acele emoții pentru anul viitor”, a scris Halep pe Instagram.
Organizatorii de la Wimbledon au postat, pe pagina oficială de Twitter, un mesaj, la câteva minute după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea.
„Ne vei lipsi în acest an, Simona Halep! Să te întorci mai puternică în 2022!”, au postat cei de la Wimbledon.
Accidentarea de la Roma a fost decisivă!
Din păcate pentru noi, Simona Halep nu va putea fi prezentă la startul celui de-al treilea turneu de Mare Slem al anului. Accidentată la Roma, Simo s-a recuperat în țară și săptămâna trecută s-a deplasat în Germania, pentru a participa la Bad Homburg. Deși la plecarea din România a susținut că s-a recuperat total după problemele medicale avute, campioana noastră a simțit că nu e la nivelul obișnuit în timpul antrenamentelor și a preferat să spună pas turneului de la Bad Homburg.
Toată atenția Simonei Halep se va îndrepta acum către Jocurile Olimpice, unde visează să câștige o medalie. Ea va evolua, bineînțeles dacă se va recupera complet, atât în proba de simplu, cât și la dublu.
În absența campioanei din 2019, emoțiile românilor se vor îndrepta spre cele 4 sportive din țara noastră calificate direct: Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Irina Begu și Ana Bogdan. Mai avem reprezentanți și în probele de dublu. Trei perechi au în componență jucătoare din România. Este vorba despre cuplurile Nadiya Kichenok – Raluca Olaru, Andreea Mitu – Monica Niculescu și Cornelia Lister – Patricia Țig. În proba de dublu masculin vor evolua perechile Kevin Krawietz – Horia Tecău și Jay Clarke – Marius Copil, informează Eurosport.
Citeşte şi: Niculescu a trecut de Muhammad şi e aproape de tabloul principal de la Wimbledon