4.5 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBegu ţine ridicat steagul României la Wimbledon! Victorie uriaşă cu Martic

Begu ţine ridicat steagul României la Wimbledon! Victorie uriaşă cu Martic

Irina Begu a reuşit miercuri seară o calificare fantastică în turul al treilea de la Wimbledonn. Sportiva noastră a trecut de jucătoarea croată Petra Martic cu scorul de 7-5, 6-7 (7-9), 6-3, după aproape trei ore. Jucătoarea de tenis din România a fost mai eficientă și a greșit mai puțin decât adversara ei.

Irina Begu a câștigat primul set cu 7-5, reușind să revină de la 2-4, iar setul al doilea de pe iarba londoneză a fost dramatic. Irina a servit pentru câștigarea meciului, la 5-4, și a avut și două mingi de meci în tie-break, dar nu a reușit să fructifice momentele bune, iar Martic a câștigat tie-break-ul cu 9-7.

Irina a continuat lupta pentru calificarea în turul 3 de la Wimbledon 2021, obligându-și adversara să greșească tot mai des. Astfel, sportiva noastră s-a distanțat rapid la 4-1, iar apoi, pe parcurs, a închis meciul cu 6-3. Pentru Begu urmează duelul în turul 3 cu Iga Swiatek, iar pentru această calificare a obținut 130 puncte WTA și un cec în valoare de 115.000 de lire sterline.

Irina Begu a încheiat cu 6 aşi, 40 de winners şi 25 de erori neforţate, în timp ce Martic a totalizat 5 aşi, 3 duble greşeli, 42 de winners şi 44 de erori neprovocate.

Martic câştigase primele ei două meciuri directe cu Begu, în 2012 la Eilat (Israel), în Fed Cup, cu 6-4, 1-6, 6-3, şi în 2018 în turul al doilea la Australian Open, cu 6-4, 7-6 (3).

Kasatkina, cu un plus peste Patricia Ţig

De partea cealaltă, Patricia Țig a fost eliminată în primul tur de la Wimbledon de către rusoaica Daria Kasatkina, scor 6-0, 3-6, 6-3. Patricia Ţig (26 ani, 64 WTA) s-a înclinat după o oră şi 38 de minute în faţa unui cap de serie.

Kasatkina (24 ani, 35 WTA), cap de serie numărul 31, a câştigat primul set în doar 20 de minute. Ţig a jucat mult mai bine în actul secund, a forţat în mai multe rânduri, iar în cele din urmă s-a impus cu 63. A urmat decisivul, unde mai inspirată a fost Kasatkina. Aceasta a făcut diferența printr-un break la scorul de 3-2, iar apoi şi-a ţinut serviciul până la final.

Rusoaica a încheiat cu 13 winners şi 16 erori neforţate, iar Ţig a avut 19 winners şi 23 de erori neprovocate.

Ţig va primi pentru evoluţia sa 48.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA.

Singurul lor meci direct anterior s-a jucat în 2016, la Madrid, românca ieşind învingătoare cu 6-3, 4-6, 6-2, în primul tur.

Ana Bogdan, spulberată de Pavlyuchenkova 

La fel ca Patricia Ţig, şi Ana Bogdan a părăsit din primul tur Grand Slam-ul de la Wimbledon. Românca n-a reușit să ajungă în turul al doilea la Londra după ce a pierdut clar duelul cu Anastasia Pavlyuchenkova. Finalista de la Roland Garros s-a impus fără emoții, scor 6-2, 6-2. Aflată pe locul 92 în lume, Ana Bogdan a cedat în doar 56 de minute.

Ana Bogdan a condus cu 1-0 și 2-1 în ambele seturi, dar apoi a pierdut câte cinci game-uri la rând și a pierdut până la urmă clar.

Jucătoarea noastră s-a ales cu 48.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA.

Au mai pierdut în primul tur şi Monica Niculescu (învinsă de belarusa Arina Sabalenka) şi Mihaela Buzărnescu (eliminată de americanca Venus Williams).

Reamintim că Simona Halep s-a retras chiar înaintea primului tur, iar apoi a spus adio și Jocurilor Olimpice. Situația a devenit dezastruoasă în clasamentul live, Simona fiind devansată de cinci rivale după meciurile din primul tur la Wimbledon! Iar Halep riscă să părăsească Top 10 WTA după mai bine de 7 ani.

Citeşte şi: Sorana Cîrstea, calificare fără emoții în turul secund la Wimbledon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS