Elena Gabriela Ruse s-a calificat spectaculos în optimile de finală ale turneului WTA de la Hamburg, dotat cu premii totale de 189.708 euro, după ce a învins-o pe elveţianca Jil Teichmann, a şasea favorită, cu 7-5, 7-6 (1). Ruse (23 ani, 198 WTA), venită din calificări, a obţinut victoria după două ore şi 13 minute, având reveniri în ambele seturi.
În primul set, Teichmann (23 ani, 55 WTA) a condus cu 3-0, Ruse a egalat, 3-3, după care elveţianca a făcut 5-3. Au urmat mai multe momente fabuloase ale sportivei noastre, care a reuşit patru ghemuri la rând, câştigând setul cu 7-5.
În actul secund, Ruse a luat primul ghem, dar Teichmann s-a desprins la 4-1. Apoi, elveţianca a condus cu 5-2, a ratat o minge de set la 5-3, după care românca a egalat, 5-5. Teichmann a făcut un nou break (6-5), dar nu a reuşit să îşi adjudece setul, care a ajuns în tiebreak, unde Ruse s-a impus categoric, cu 7-1.
Ruse a încheiat cu 5 duble greşeli, în timp ce Teichmann a avut 8.
Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 3.556 de euro şi 48 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi germanca Anna Zaja sau bulgăroaica Viktoria Tomova.
Citeşte şi: „Uraganul“ Mihaela Buzărnescu! Sportiva noastră s-a calificat la pas în sferturi la Bastad